Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. (Isaia 55:8)
De obicei, în luna iulie nu cade niciun strop de ploaie pe coasta Muntenegrului, dar în acea zi era înnorat şi toate semnele indicau că va ploua. Nebojsa şi cu mine ne hotărâserăm că, indiferent cât de nepromiţătoare păreau condiţiile meteo, urma să mergem să lucrăm şi să ajungem la oamenii de pe plajă.
Aşa că ne-am hotărât să mergem cu maşina până la Kotor. Pe drum, am observat un indicator spre o localitate mică, numită Ljuta, care înseamnă mânie. Într-o izbucnire de moment, am strigat: „Întoarce!” Deşi surprins, Nebojsa a întors repede, dar imediat am dat de un alt indicator, care ne atenţiona că mergeam în direcţia greşită. Şi totuşi ceva îmi spunea că trebuie să mergem la Ljuta. În cele din urmă, am ajuns în acel oraş, dar din altă direcţie.
Planul nostru era să începem lucrul fiecare dintr-un capăt al plajei şi să ne întâlnim undeva la mijloc. Totuşi vânturile puternice care suflau purtau umbreluţele peste tot şi oamenii plecau de pe plajă. Părea fără sens să rămânem, credeam noi, dar am simţit îndemnul să mergem.
Acolo, Nebojsa a întâlnit o femeie care a fost încântată când a văzut că el avea cărţi de vânzare. A întrebat dacă se putea uita la ele, iar în timp ce vorbeau, m-am alăturat şi eu conversaţiei. I-am arătat toate cărţile noastre. S-a uitat, pe rând, la toate şi apoi a ales 20 de cărţi, spunând: „Le vreau pe acestea. Sunt nişte cărţi foarte bune şi, după ce le voi citi, le voi dărui prietenei mele de ziua ei.” Printre cărţile pe care le cumpărase erau Viaţa lui Iisus şi Tragedia Veacurilor.
Dumnezeu ne-a arătat de ce a dorit să mergem pe plajă în acea zi în Ljuta, în ciuda vremii nefavorabile. Nu doar că această femeie va primi binecuvântări din acele cărţi, dar la fel va fi şi cu cei cărora ea le va dărui.
Planurile lui Dumnezeu pentru noi sunt cu adevărat uimitoare. La El nimic nu este prea greu. Dacă Îi permitem Lui să ne conducă, El va face o lucrare măreaţă pentru cei pe care îi întâlnim şi, în acelaşi timp, nouă ne va da succes şi bucurie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că El ne umple de bucurie atunci când răspândim mesajul Său!
Nikola Grujic, Serbia (lucrează în Muntenegru)