Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. (Matei 28:19)
Am locuit şi am făcut colportaj şase luni în oraşul Porto National. Dar aveam în inimă dorinţa de a face colportaj în Silvanopolis, un oraş cu 6 000 de locuitori şi fără prezenţă adventistă, din statul Tocantis. Motivat de dorinţa de a-i mântui şi pe alţii, împreună cu soţia şi cu fiica noastră ne-am mutat în Silvanopolis, unde am închiriat o casă şi am stat acolo, lucrând ca evanghelist cu literatură.
Din nefericire, prima provocare a fost sănătatea mea. Adesea trebuia să rămân acasă, în timp ce soţia mea mergea la muncă. De multe ori, m-am gândit să renunţ, dar soţia mea m-a încurajat să continui. Bazându-mă pe ajutorul lui Dumnezeu, am găsit puterea de a aduce la îndeplinire ceea ce Dumnezeu dorea ca noi să facem. Am vizitat fiecare casă, pe rând. Dacă într-o zi bătaia rămânea fără răspuns, în ziua următoare încercam din nou.
O tânără pe nume Luzineide m-a văzut trecând pe lângă casa ei de mai multe ori. Când am ajuns şi la casa ei, mi-a spus că de fiecare dată când mă vedea, eu eram însoţită de altcineva care mergea alături de mine, cineva îmbrăcat în alb. Când m-am întors să îi duc cărţile, Luzineide a vrut să vorbească cu mine, deoarece simţea că poate avea încredere în mine.
Părinţii ei divorţaseră de curând şi ea se gândea să se facă prostituată, dar şi-a dat seama că asta nu i-ar fi rezolvat problemele. I-a cerut lui Dumnezeu- dacă El exista cu adevărat – să trimită pe cineva la familia ei. Şi iată-mă pe mine. Ea mă considera un mesager din partea Domnului.
Am început să ţin studii biblice cu Luzineide şi a fost botezată în ianuarie 2011. La scurtă vreme după aceea, a devenit evanghelistă cu literatură. „Am învăţat din nou să am credinţă”, a spus ea. „Vreau să fac ce face şi Junior – să câştig suflete pentru Dumnezeu.”
Un an mai târziu, au fost botezate 13 persoane, acesta fiind primul grup de adventişti din Silvanopolis. Toate acestea au fost posibile pentru că Dumnezeu a pus în inima noastră, a mea şi a soţiei, dorinţa arzătoare de a salva suflete prin lucrarea cu literatură.
Când vei merge la lucru astăzi, porneşte cu aceeaşi dorinţă în inima ta – dorinţa de a-i salva pe alţii.
Junior Cama, Brazilia