Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face. (Iosua 1:9)
Mi-am început activitatea ca evanghelist cu literatură în oraşul Lahore, din Pakistan, în anul 1981. În acelaşi an, am lucrat în oraşe diferite din sudul teritoriului Punjab. Pentru că mai lucrasem înainte la poliţie, s-a considerat că pot obţine rezultate bune în zona de nord, unde se fabricau droguri şi arme, care mai apoi erau trimise în multe zone din Pakistan şi în alte ţări.
Nu aveam nicio problemă să le vând cărţi talibanilor şi altor organizaţii. Dar un lucrător din biserică m-a avertizat să fiu atent, deoarece numărul de răpiri în unele părţi era foarte mare. El mi-a spus să nu lucrez în acele zone, dar eu mă gândeam în sinea mea: Lucrez pentru Domnul. Nu e problema mea să am grijă de mine – e problema Lui.
Au avut loc multe incidente în perioada în care am fost în acele zone, dar nu voi uita niciodată una dintre experienţe. În 1986, eram aproape de graniţa afgană, într-un loc în care talibanii îşi aveau sediul. L-am întâlnit pe liderul acelei zone şi i-am vândut câteva cărţi de Ellen White. El şi-a făcut abonament şi la revista noastră lunară de sănătate, Sehat.
În aceeaşi zonă, l-am întâlnit şi pe ofiţerul comandant al Frontier Constabulary, care a comandat 250 de cărţi Where There Is No Doctor („Unde nu este niciun doctor”). Trebuia să călătoresc cu avionul, deoarece în acea parte nu erau foarte multe drumuri. Şi, pentru că aceea a fost prima mea călătorie cu avionul, nu am ştiut că trebuia să îmi cumpăr şi bilet de întoarcere. După ce i-am dus cărţile comandantului, el m-a întrebat dacă aveam bilet de întoarcere. Când a auzit că nu am, mi-a ştampilat mâna cu o ştampilă de plastic, semn care a fost destul pentru a călători înapoi. Am ajuns astfel la destinaţie – călătorie care ar fi durat trei zile – în doar 45 de minute.
Ştiu că Dumnezeu m-a condus în timp ce lucram în acele zone dificile din Pakistan, ajutându-mă să ajung în locuri în care puţini au curajul să meargă. Când vindem cărţile lui Dumnezeu, noi nu călătorim niciodată singuri. Niciodată să nu uităm că „Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”
Ejaz GUI, Pakistan