După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii. (Ioel 2:28)
Una din multele experienţe preţioase pe care le-am avut s-a întâmplat în timp ce eram directorul de Publicaţii pentru partea de vest a Boliviei. Era în timpul unei campanii speciale, cu mulţi evanghelişti cu literatură, dar şi cu alţii care se întorceau, în speranţa de a obţine o bursă la o universitate adventistă.
David Choque şi Justiniano Condori erau doi dintre acei evanghelişti cu literatură. Erau plini de entuziasm şi au pornit în colportaj în regiunile tropice din Cochabamba. Chiar dacă înainte se rugaseră foarte mult, nu au avut rezultatele pe care le aşteptau. Aşa că au îngenuncheat şi au căutat ajutorul lui Dumnezeu pentru a-şi atinge ţinta pusă.
Într-o noapte, unul dintre ei a avut un vis, în care a văzut un oraş alb, înconjurat de dealuri. La intrarea în oraş, erau foarte mulţi copaci şi multe stânci roşii. Un glas i-a spus să intre în oraş. După ce s-a trezit şi după ce i-a relatat visul prietenului său, ei au fost siguri că vor primi bursele de acolo. Mi-au descris oraşul şi m-au rugat să îi ajut să ajungă acolo.
Oraşul părea să fie Sucre, după descriere, aşa că am urcat în autobuz pentru a merge acolo. Apropiindu-ne de Sucre, tânărul care avusese acel vis a zis cu voce tare: „Acesta este! Acesta este!” A văzut aceeaşi copaci, aceleaşi dealuri şi stânci şi aceleaşi case ca în vis. Am mers la una dintre cele mai mari fabrici de ciment. Când i-am cerut managerului acordul ca cei doi colportori să meargă şi să le prezinte cărţi angajaţilor lui, ne-a primit şi ne-a dat voie să mergem. După ce am prezentat cărţile managerului, muncitorii de acolo formaseră deja rând pentru a cumpărat materialele, fără să mai audă prezentarea. Managerul le spusese deja despre cărţi. A fost uimitor să văd atât de mulţi angajaţi cumpărând cărţi. În doar două zile, cei doi au strâns suma necesară pentru taxele şcolare. Când i-am dat lista angajaţilor care cumpăraseră cărţi, managerul a plătit pentru ei cu un singur cec – o sumă pe care cei doi tineri nu o mai văzuseră înainte.
Dumnezeu are căile şi metodele Lui de a lucra în favoarea celor care se pun în mâna Lui.
Sandalio Quispe, Bolivia