Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:6)
O experienţă care a avut un efect profund asupra lui Noemi Lardera a avut loc în Bocold, un oraş mare din insula Mindanao din Sudul Filipinelor. Lucrând cu un grup de evanghelişti cu literatură, Noemi era nerăbdătoare să propovăduiască mesajul Evangheliei.
Într-o ocazie, membrii grupului s-au întâlnit cu o clientă obişnuită, care cumpărase în trecut multe cărţi de la evangheliştii cu literatură. Ei i-au oferit mai multe cărţi, dar părea că interesul ei scăzuse. Totuşi, când i-au prezentat Tragedia Veacurilor, s-a arătat din nou interesată şi a cumpărat cartea. Tinerii s-au oferit să o ajute să studieze Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că au hotărât să o viziteze din nou.
Înainte de a pleca în vizita programată, ei s-au rugat să primească protecţie şi ajutor pentru a-L propovădui pe Isus. În timp ce aşteptau să intre în maşină, prietena lui Noemi, care era deja în maşină, nu şi-a dat seama că degetele lui Noemi erau pe uşă şi a închis uşa. Degetele ei au fost zdrobite, iar durerea i-a străpuns imediat mâna şi braţul. Apoi, înainte ca altcineva să reuşească să reacţioneze, Noemi a simţit o mână puternică trăgându-i degetele din strânsoarea uşii. Toţi s-au strâns în jurul ei şi s-au uitat la degetele ei. Părea că nu au păţit nimic. Lui Noemi nu-i venea să creadă: la fel de repede a dispărut şi durerea. Mulţumindu-I lui Dumnezeu, Noemi a ştiut că El trimisese un înger să o ajute. Scăpase de o durere teribilă. Cei care au văzut-o şi au auzit despre acel incident au rămas şi ei uimiţi de ceea ce nu putea fi altceva decât o minune. Fetele au reuşit să ajungă la vizita misionară şi pentru a se întâlni cu acea doamnă, în loc să meargă la spital.
Această experienţă a întărit credinţa lui Noemi şi credinţa celor care au văzut ce se întâmplase. Cu adevărat, ea are motive să creadă din toată inima versetul: „Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”
Fie ca experienţa lui Noemi să ajute la încurajarea celorlalţi care duc Evanghelia în această lume.
Kimearl Cupidos, Statele Unite ale Americii