Maturizare în lucrare

Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu şi nu mai pot de veselie. (Psalmii 68:3)

Kamran Bhatti s-a născut într-un sat mic din statul Punjab, India. Părinţii lui erau săraci şi familia era numeroasă. Totuşi Kamran a fost norocos, pentru că el a putut frecventa şcoala din sat, unde a terminat şcoala generală şi liceul.

Eu am fost trimis în satul lui pentru a sluji ca pastor. La scurtă vreme, întreaga familie a lui Kamran Bhatti a început să frecventeze Biserica Adventistă. Au studiat Biblia, L-au acceptat pe Hristos şi au fost botezaţi.

Kamran era un tânăr foarte inteligent şi l-am încurajat să îşi continue studiile. Chiar am făcut aranjamentele necesare pentru ca el să poată studia la Spicer Memorial College. Acolo, el a aflat mai multe despre Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a împrietenit cu Isus. Când a terminat şi colegiul, s-a întors foarte bucuros în satul lui, pregătit să-l slujească lui Dumnezeu. Toţi sătenii erau mândri de el. În anul 2000, a devenit profesor la liceul adventist, situat între dealurile din Himachal Pradesh. În anul următor, s-a căsătorit cu o asistentă medicală, angajată la spitalul din Chandigarh şi, după un an, au fost binecuvântaţi cu un băieţel.

Nu după multă vreme, Kamran şi-a schimbat locul de muncă, a devenit colportor şi s-a implicat cu entuziasm în această lucrare. Programul flexibil le-a permis mult mai uşor să aibă grijă de copil.

În 2004, am fost numit director asociat al Departamentului Publicaţii în Uniunea India de Nord. Acum Kamran lucrează cu mine şi am privilegiul să îl văd cum creşte şi se maturizează în lucrarea pe care o face. Progresul lui îmi aminteşte de acel citat plin de semnificaţie din Spiritul Profetic: „Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de bărbaţi – bărbaţi care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, bărbaţi care să fie cinstiţi şi credincioşi în adâncul sufletului lor, bărbaţi care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, bărbaţi a căror conştiinţă este la fel de bine orientată către datorie, precum este acul busolei către pol, bărbaţi care vor lua poziţie neclintită pentru adevăr, chiar dacă s-ar prăbuşi cerurile.” (Educaţie, p. 57)

Dumnezeu să ne trimită mai mulţi lucrători care să ducă cu credincioşie mesajul Evangheliei.

Kishore GUI, India

Kelch Kalie
Kelch Kalie
Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video