Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. (Isaia 55:9)
În acea dimineaţă ieşisem devreme din casă, ca de obicei, cu Evanghelia în mână. În timp ce făceam vizite, am fost sunată de la Centrul de Sănătate Publică Padori, din Tae Ahn, şi am fost rugată să merg acolo pentru o întâlnire la ora 2 după-amiaza. Atunci am pornit în direcţia oraşului Tae Ahn, pentru a ajunge la timp dar, împreună cu colegul meu, am mai făcut şi alte vizite pe drum. Când am ajuns în Tae Ahn, puţin înainte de ora 2, telefonul a sunat din nou. Acum era directorul centrului, care a spus: „Ne cerem scuze, dar trebuie să mutăm întâlnirea de la 2 la 5, în centrul oraşului. Este în regulă?”
Desigur, am fost de acord, dar gândindu-ne ce să facem în acel timp, Duhul Sfânt ne-a amintit de diaconeasa Na. Aşa că am mers la ea şi ne-a primit cu căldură. Curând, conversaţia noastră s-a îndreptat spre lucruri spirituale şi apoi spre profeţia biblică. Cu toţii am fost de acord că evenimentele dezastruoase din ultima vreme sunt alarme menite să îi trezească pe credincioşi şi să propovăduiască Evanghelia unei lumi pline de păcat.
Dintr-odată, diaconeasa ne-a dat un plic cu salariul din acea lună, care nici măcar nu fusese deschis. Era plata pentru munca asiduă pe care o depusese, în condiţii dure, timp de o lună. A spus că nu ştia care ar fi cel mai bun mod de a cheltui acei bani. Ne-a rugat să cumpărăm cărţi de acei bani şi să propovăduim Evanghelia oriunde era nevoie.
Am rămas uimiţi de cadoul ei şi de marea ei dragoste pentru Dumnezeu, care a îndemnat-o să facă acea donaţie generoasă. Darul ei a ajutat la cumpărarea mai multor cărţi pentru Şcoala generală Geun Hung, din apropierea casei ei – cărţi prin care am împărtăşit dragostea lui Dumnezeu cu directorul, cu personalul de acolo şi cu elevii. Eu cred că, atunci când Isus va reveni, vor fi oameni de la Şcoala generală Geun Hung care Îl vor aştepta. Vreau să număr câte stele vor străluci în coroana diaconesei Na, în urma darului făcut de ea.
Dumnezeu are o mie de căi prin care să ne folosească pentru înaintarea lucrării Sale. În fiecare zi, lucrarea unui evanghelist cu literatură este o aventură! Tu ce rol vei juca?
Eun Soon Jung, Coreea de Sud