Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo. (1 Împăraţi 17:4)
Într-o zi, am pornit spre un sat numit Tambilahan pentru a face colportaj. Călătoria a fost una dificilă, pentru că, pe lângă lucrurile mele personale, duceam cu mine şi 20 de kilograme de cărţi. Am ajuns acolo seara, în jurul orei 11. Obosită, îngrijorată şi plină de praf, am căutat adăpost, dar am aflat că acolo nu era niciun hotel sau măcar o pensiune.
Ce puteam să fac? Am fost îndrumată spre locuinţa şefului satului. Din nefericire, şeful tocmai vizita un alt sat, aşa că soţia lui l-a instruit pe ajutorul lor să mă ducă la casa fostului şef. M-am bucurat la gândul că voi fi condusă la o casă unde aş putea să petrec noaptea într-o cameră sau măcar în colţul unei camere. Îmi prindea bine un adăpost. Dar am fost şocată să văd că sunt găzduită nu într-o casă, ci într-un grajd pentru vite, plin de şobolani. Nu am reuşit să fac nimic, fiind întuneric beznă. Dar nici să dorm nu am putut din cauza unor zgomote ciudate. Mă simţeam foarte obosită şi începea să mă doară tot corpul.
Ziua următoare, am mers în colportaj, în ciuda faptului că nu mâncasem şi nici apă nu băusem. Am făcut rost de un biscuite şi de puţină apă pentru cele două zile de colportaj, dar nu am avut succes la vânzări. Când soţia şefului satului a aflat că am fost tratată atât de neospitalier, s-a supărat foarte tare pe ajutorul ei şi i-a amintit cu asprime de indicaţiile ei, că trebuia să stau într-o cameră anume din cealaltă casă.
În a treia zi de când ajunsesem în sat, l-am întâlnit pe şeful poliţiei pentru acel sector şi am văzut că era un bărbat bun şi umil. A cumpărat un set de patru cărţi religioase. Apoi m-a întrebat unde eram cazată şi ce nevoi aveam. L-am lăudat pe Dumnezeu pentru interesul plin de grijă al acestui om. El s-a îngrijit de nevoile mele. Mi-am adus aminte de Ilie, când Dumnezeu i-a spus unde să stea, de unde să bea apă şi a „poruncit corbilor să [îl] hrănească acolo”. Am simţit că Dumnezeu a trimis un corb al zilelor moderne, în persoana acelui poliţist amabil. După aceea am fost tratată cu ospitalitate şi am vândut aproape toate cărţile pe care le aveam cu mine. Dumnezeu este bun!
Mastrin Tundon, Indonezia
