Un candidat nu tocmai potrivit pentru lucrare

Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu, (loan 3:3)

În timpul celei de-a Doua Mari Treziri îl descoperim pe cel care nu pare să fie un candidat promiţător pentru lucrare. De fapt, pe când avea doar 20 de ani, William Miller (născut în 1782) era mult mai interesat să îi batjocorească pe predicatori decât să le urmeze exemplul. Într-un mod cu totul special, cei din propria familie se dovedeau a fi cele mai bune ţinte pe seama cărora să se distreze. Printre „favoriţii” lui se număra bunicul lui, Phelps (un predicator baptist), şi unchiul lui, Elihu Miller.

Felul în care Miller imita trăsăturile „religioase” ale bunicului şi unchiului său îi distra copios pe tovarăşii lui sceptici. El reuşea să imite, cu o „profunzime grotescă”, „gesturile, cuvintele, intonaţia, fervenţa şi chiar indignarea pe care aceştia o manifestau faţă de cei de teapa lui”.

Pe lângă faptul că era un motiv de distracţie pentru prietenii săi, apariţiile sale transmiteau foarte grăitor cine era tânărul Miller. La fel ca mulţi alţi tineri în vreme de tranziţie culturală rapidă, Miller trecea prin propria criză de identitate. Fără îndoială că o parte din răzvrătirea lui faţă de familie era generată de lupta trecătoare a adolescenţei, de altfel o luptă grea şi pentru părinţi, şi pentru adolescenţi. Aşa au stat lucrurile şi în cazul mamei lui Miller, o femeie foarte religioasă, care îi auzea comicăriile, dar nu le considera deloc amuzante.

Cu toate acestea, William nu a fost dintotdeauna un răzvrătit religios, în primii lui ani de viaţă, el a fost un pios devotat. Prima pagină a jurnalului său din adolescenţă relatează următoarele: „Încă de mic am fost învăţat să mă rog Domnului.” Fiind singura afirmaţie descriptivă cu privire la sine în introducerea jurnalului, se pare că aceasta era o trăsătură definitorie a lui.

Dar aceasta nu a fost ultima. În primii ani ai vieţii de adult, Miller a ieşit din rândurile creştinilor şi a devenit un ateu agresiv şi sceptic, care îl lua în derâdere nu doar pe bunicul său, ci însuşi creştinismul.

Dar bătrânul bunic Phelps nu a renunţat la el niciodată. „Nu te necăji prea tare din cauza lui William”, o consola el pe mama acestuia. „Încă mai este ceva de făcut pentru el în cauza lui Dumnezeu.”

Şi aşa a şi fost. Dar, din nefericire pentru ea, împlinirea acelei profeţii avea nevoie de timp ca să se împlinească.

Phelps nu a încetat să se roage pentru copiii şi nepoţii lui. Acesta e un aspect important pentru noi, care trăim în secolul al XXI-lea.

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!