Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! (Ezechiel 3:17-18)
Descoperirea pe care William Miller a făcut-o în 1818, conform căreia Isus urma să Se întoarcă pe pământ în „aproximativ douăzeci şi cinci de ani, l-a umplut de bucurie”. Dar el notează următoarele:„Am avut o convingere puternică cu privire la datoria mea faţă de lume, văzând dovezile care mie mi-au influenţat gândirea.”
Apoi s-a gândit că ideile lui despre a doua venire vor fi întâmpinate cu opoziţie din partea celor „nereligioşi”, dar nu se îndoia deloc de faptul că creştinii de pretutindeni vor accepta cu bucurie concluziile la care a ajuns, de îndată ce vor avea ocazia să le audă. Însă îi era teamă să prezinte descoperirile sale: „Există posibilitatea să mă fi înşelat şi să îi induc şi pe alţii în eroare.” În consecinţă, el a petrecut alţi cinci ani (1818-1823) continuând să studieze Biblia. Pe măsură ce elimina câte o obiecţie care stătea împotriva ideii sale sau a venirii Lui, o alta îi venea în mine, de exemplu „despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni”. În timpul celor cinci ani, Miller a scris următoarele, în 1845: „În mintea mea apar tot mai multe obiecţii care mi-au fost prezentate de către oponenţii mei”, dar după un studiu mai îndelungat, el credea că poate răspunde acestor obiecţii cu Biblia. Astfel, după şapte ani de studiu, Miller era acum pe deplin convins că Hristos urma să Se întoarcă „în jurul anului 1843”.
La acea vreme, Miller scria: „Datoria de a prezenta dovezile despre apropiata venire şi celorlalţi – de care am reuşit să stau departe cât încă mai era o urmă de îndoială împotriva adevărului – m-a cuprins cu o şi mai mare putere.” În consecinţă, el a început să vorbească tot mai deschis despre ceea ce credea, în conversaţii private cu vecinii săi sau cu pastorul. Dar, spre surprinderea lui, „foarte puţini… l-au ascultat cu interes”.
Miller a continuat să studieze Biblia. Şi cu cât studia mai mult, cu atât mai convins era că avea datoria de a spune şi altora.
Dar acesta era ultimul lucru pe care el dorea să îl facă. La fel ca multora dintre noi, lui Miller îi plăcea să studieze Biblia, dar îi lipsea ambiţia de a acţiona. Acesta este păcatul studierii Bibliei. Cu toţii suntem ispitiţi să facem din aceasta un scop, şi nu un mijloc care să ne motiveze la acţiune.
