Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil şi a zis lui Samuel: „Du-te de te culcă şi, dacă vei mai fi chemat, să spui: «Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.»” (1 Samuel 3:8-9)
Uneori nu dorim să auzim. Aşa stăteau lucrurile şi în cazul lui William Miller. Deşi urechile conştiinţei lui auzeau porunca de a avertiza lumea de pericolul care urma să vină, el nu dorea deloc să facă acest lucru.
„Am făcut tot ce mi-a stat în putere să evit convingerea care îmi spunea că se aşteaptă ceva de la mine şi credeam că, vorbindu-I deschis lui Dumnezeu, El va scoate mijloacele necesare pentru îndeplinirea acestei lucrări. Mă rugam ca un pastor să se dedice propovăduirii acestui adevăr.”
O, şi ce mai soluţie! Să găseşti un pastor care să îţi facă lucrarea. Am ajuns la concluzia că, dacă biserica se încrede în pastori „să încheie lucrarea”, atunci veşnicia nu ne va fi de ajuns. Vestea mai puţin plăcută despre vestea bună este că Dumnezeu ne cheamă pe fiecare să ne facem partea.
Şi tocmai acest lucru nu voia să îl facă omul William Miller. El spera să fie doar un mandatar şi în cele din urmă a apelat la scuza lui Moise: „Doamne, Ţi-am spus că eu nu sunt obişnuit să vorbesc în public, nu am ceea ce e nevoie pentru a capta atenţia publicului” şi aşa mai departe. Dar sarcina lui nu a devenit mai uşoară. Timp de nouă ani, Miller s-a luptat în sinea lui cu convingerea că avea o lucrare de făcut din partea Domnului. Apoi, într-o duminică, în anul 1832, s-a aşezat la biroul lui pentru a examina mai îndeaproape un detaliu al unei învăţături din Biblie. Dintr-odată s-a simţit copleşit de simţământul că trebuia să joace un rol activ în lucrarea Domnului.
În chinuri, el a strigat că nu poate să meargă.
„De ce nu?” a fost răspunsul.
Şi atunci a început să enumere toate scuzele pe care le avea.
Într-un final, chinul sufletesc devenise atât de puternic, încât i-a făgăduit lui Dumnezeu că îşi va îndeplini datoria dacă avea să fie invitat să vorbească în public despre venirea Domnului. Atunci a simţit o uşurare. Că doar avea 50 de ani şi nimeni nu îl invitase vreodată să vorbească despre acest subiect. Dar în nici jumătate de oră, invitaţia a şi venit. După o oră de lupte cu el însuşi şi cu Dumnezeu, în cele din urmă a acceptat invitaţia de a predica în ziua următoare. Acea predică a fost începutul uneia dintre cele mai roditoare lucrări făcute la mijlocul secolului al XlX-lea.
Ai grijă ce îi promiţi lui Dumnezeu. Poate că El are planificat pentru viaţa ta mai mult decât ai putea tu visa.
