Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi. (Matei 22:9)
Credincioşii milleriţi simţeau cât de urgent trebuiau să avertizeze lumea să se pregătească pentru venirea lui Hristos. Unul dintre mijloacele pe care le-au folosit au fost întrunirile de tabără, o formă de întâlniri religioase folosite de metodişti şi de alte confesiuni încă din anii 1800.
Iniţiativa de a organiza prima întâlnire de tabără millerită a venit în mai 1842, la întâlnirea Conferinţei Generale, în Boston. Anul 1843 li se părea primejdios de aproape şi trebuiau să avertizeze majoritatea lumii.
L. C. Collins a reuşit să pună în cuvinte credinţa multora, scriind următoarele: „Cred cu putere în venirea lui Hristos în 1843. Nu anticipez nimic după acest eveniment, doar slavă… Dar având un timp atât de scurt la dispoziţie…, noi trebuie să lucrăm zi şi noapte. Dumnezeu ne îndeamnă ca degrabă să mergem să adresăm ultima invitaţie; trebuie să lucrăm de zor, să îi îndemnăm să vină, ca atunci casa Lui să fie plină… Bărbaţi puternici din Israel strâng rândurile şi ne vin în ajutor. Strigătul de la miezul nopţii trebuie să se facă auzit pe orice colină, deal şi în orice câmpie. Peste păcătoşii din Sion trebuie să vină un freamăt teribil. O criză trebuie să vină, înainte ca uşa harului să fie închisă pentru totdeauna în dreptul lor.”
Un simţământ al urgenţei şi al responsabilităţii îi apăsa din greu pe milleriţi pe la mijlocul anului 1842. La o zi după ce Collins a redactat această scrisoare, lucrările Conferinţei Generale de la Boston au fost declarate deschise, avându-l pe Joseph Bates la cârmă. La acea conferinţă s-a alcătuit şi un comitet care să supravegheze lucrările. Obiectivul principal al întâlnirilor era să „îi trezească pe păcătoşi şi să îi curăţească pe creştini, prin proclamarea strigătului de la miezul nopţii”.
Unii milleriţi credeau că încercarea de a organiza astfel de întâlniri era o încumetare. La urma urmei, o întrunire de tabără presupunea multă muncă. „Cum se poate”, spuneau unii, „ca o grupă mică de adventişti să organizeze o întâlnire de tabără!” Dar cuvântul-cheie în ideile lor era „vom încerca”, în ciuda tuturor aparenţelor.
Dumnezeu le-a răsplătit credinţa. Josiah Litch estimează că 500-600 de persoane s-au convertit la Dumnezeu în primele două adunări de tabără adventiste. De aici putem învăţa o lecţie. Nu aparenţele exterioare sunt cele care contează, ci binecuvântările lui Dumnezeu. El încă este dispus să îi binecuvânteze pe cei care păşesc prin credinţă şi ÎNCEARCĂ.
