Căci râvna Casei Tale mă mănâncă. (Psalmii 69:9)
În 1838, în mâinile lui Charles Fitch, pastor prezbiterian şi aboliţionist de renume, a ajuns o copie a predicilor publicate ale lui William Miller, despre subiectul celei de-a doua veniri.
„Am studiat’, îi scria el lui Miller în 5 martie, „cu un interes deosebit. Nu am mai fost atât de interesat de o carte cum sunt de Biblie. Am comparat predica ta cu Scriptura şi istoria şi nu găsesc nimic care să îmi stârnească vreo urmă de îndoială cu privire la corectitudinea descoperirilor tale”.
Fitch, plin de zel şi un caracter sincer, nu a fost mulţumit cu o simplă lectură. Nu după multă vreme, el citise deja cartea lui Miller de şase ori, spunând că „mintea sa era captivată de acest subiect”.
Impulsionat de mesajul lui Miller, a început de îndată „să scrie şi să predice oamenilor din Boston” despre noua lui credinţă. Voia să fie „un străjer pe ziduri” şi să „sune tare din trâmbiţă”.
Dorind să îşi îndeplinească partea cu credincioşie, Fitch i-a spus lui Miller că în următoarea zi, pe 6 martie, avea programată o lectură a ziarului în care se vorbea despre doctrina revenirii, în faţa Asociaţiei pastorilor din Boston. Dar uneori zelul întrece înţelepciunea şi cunoştinţa. Asta s-a putut spune despre Charles Fitch în 6 martie 1838. Zelosul predicator, care nu prea avusese timp să examineze această doctrină personal, a fost intimidat, dar şi şocat de răspunsul primit. Pentru colegii lui pastori, era doar „apă de ploaie”. „S-a râs mult pe seama acestui subiect”, îşi aminteşte Fitch, „şi nu puteam să nu simt că ceilalţi mă considerau un credul”. După acel eveniment a încetat să mai predice despre apropiata revenire. Mai târziu, el scria următoarele:„Frica de oameni m-a dus într-o capcană.”
Dar nu pentru multă vreme. În 1841, el a restudiat Biblia cu acest subiect în minte. Ca urmare, el a devenit unul dintre cei mai proeminenţi susţinători ai mişcării. El a fost singurul dintre pastorii de frunte ai milleris-mului care nu avea să treacă prin dezamăgirea din octombrie 1844. Fiind în Buffalo, New York, la sfârşitul lui septembrie, a botezat un grup de credincioşi în Lake Erin, care era aproape îngheţat, într-o zi răcoroasă şi pe un vânt puternic. Îndreptându-se spre cabană, în haine ude, s-a întors de două ori să boteze mai mulţi candidaţi. Expunerea prelungită l-a îmbolnăvit şi i-a adus moartea, în 14 octombrie. Dar nici chiar apropierea morţii nu a reuşit să îi stingă zelul credinciosului de doar 39 de ani. El ştia că „va dormi pentru scurtă vreme, înainte de a fi trezit în dimineaţa învierii”.
