Se aud îngerii!

Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” (Apocalipsa 14:8)

Milleriţii credeau că predică prima solie îngerească: „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-l slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerurile şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14:6-7) Pentru ei, „ceasul judecăţii” reprezenta a doua venire, cu referire la curăţarea sanctuarului, din Daniel 8, şi la venirea Mirelui, din Matei 25. Toate cele trei pasaje, credeau ei, le îndreptau privirea spre întoarcerea lui Isus.

Predicarea acelui mesaj a părut inofensivă, la început. Dar cu cât se apropia mai mult acea dată, cu atât mai multe neînţelegeri apăreau între credincioşii adventişti şi alţii, în bisericile lor. Înainte de 1843, milleriţii se închinau împreună cu membrii neadventişti, în bisericile locale. Dar ei nu puteau păstra liniştea văzând apropierea datei celei de-a doua veniri. Era speranţa din inima lor şi nu puteau să tacă.

În sine, acesta era un lucru bun. Dar mulţi dintre fraţii lor din biserică auziseră destul despre acest subiect şi, astfel, scena a fost pregătită pentru un conflict chiar în vremea în care milleriţii păşeau în ultimul an al acestui pământ, în concepţia lor. Multe dintre biserici au ajuns la concluzia că auziseră destul din partea adventiştilor. Singura soluţie pe care o mai aveau era să îi excludă pe ei şi pe pastorii adventişti de la amvoanele lor.

Adventiştii au reacţionat prin predica lui Charles Fitch: „A căzut Babilonul” (Apocalipsa 14:8), „ieşiţi din ea, poporul Meu” (Apocalipsa 18:4). Pentru Fitch şi tovarăşii lui de credinţă, orice membru al bisericii care nu aştepta apropiata venire a lui Isus era în întuneric (adică Babilon).

A doua solie îngerească le oferea adventiştilor o justificare teologică ca să se despartă de bisericile lor şi să pună bazele propriei biserici. Mai mult decât atât, le oferea independenţa de care aveau atâta nevoie pentru a continua să studieze Biblia, pe măsură ce Dumnezeu îi conducea de la mesajul celei de-a doua solii îngereşti spre mesajul celei de-a treia, în lunile premergătoare dezamăgirii din octombrie 1844. Calea progresivă a adevărului nu e întotdeauna netedă, dar Dumnezeu e la conducere chiar şi atunci când noi nu îl putem vedea din cauza dezordinii lumeşti.

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!