Atunci, Isus le-a zis:… „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.” (Matei 26:31)
Dacă William Miller se temea de ceva mai mult decât orice, acest lucru era fanatismul. Mişcarea millerită a fost ferită de fanatism până în octombrie 1844. Dar deja în primăvara lui 1845, fanatismul şi entuziasmul carismatic luaseră cu asalt unele segmente ale spiritualiştilor.
În aprilie 1845, Miller era îngrijorat de fanatismul care era în plină dezvoltare. În acea lună i-a scris următoarele lui Himes: „Trăim în timpuri speciale. O mare diversitate de interpretări fanteziste ale Scripturii sunt fabricate acum de noii luminători, reflectând razele lor de lumină şi căldură în toate direcţiile. Unii dintre ei sunt stele căzătoare, alţii emit doar lumini slabe. M-am săturat de această perpetuă schimbare, dar, fratele meu drag, trebuie să învăţăm să avem răbdare. Dacă Hristos va veni în primăvară, nu vom mai avea nevoie de multă, şi dacă totuşi nu vine, vom avea nevoie de multă răbdare. Sunt pregătit pentru ce e mai rău, dar sper la ce e mai bun.”
Din nefericire pentru Miller, ceasul timpului a continuat să bată şi el, împreună cu cei care îl urmau, au fost martori la lucruri pe care nu le speraseră, mai puţin ideale. Optsprezece luni mai târziu, suferindul Miller scria: „Durerea nu m-a părăsit. Mă necăjeşte durerea de cap, de măsea, de oase şi de inimă de când ai plecat; dar mai ales cea din urmă, când mă gândesc la cei mulţi dintre cei care odată au fost scumpii mei fraţi, dar care după dezamăgirea noastră au căzut în fanatism de tot felul şi au renunţat la primele principii ale minunatei veniri a Dumnezeului nostru mare.”
Nu era singurul confuz şi năucit de dezorientarea din rândul spiritualiştilor, la începutul lui 1845. În mai, Himes scria: „Mişcarea lunii a şaptea produsese un mesmerism adânc…”
Problema cu care se confruntau toţi milleriţii la începutul anului 1845 era identitatea. Cu alte cuvinte, e greu să îţi păstrezi calea dreaptă atunci când treci prin vremuri grele. Întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi greu. Trebuie să ne rugăm zilnic la Dumnezeu să ne ajute să avem ambele picioare pe pământ şi mintea noastră să fie la performanţă maximă, în special în vremuri tulburi.
Asemenea lui Miller, noi trebuie să înfruntăm aceste vremuri de încercare sperând la ce e mai bun, dar pregătiţi pentru ce e mai rău.
Tatăl nostru, ajută-ne să avem o atitudine echilibrată şi o rugăciune în inima noastră.
