Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduiaiă. (1 Corinteni 14:40)
Ordine acolo unde e confuzie. Aceasta era nevoia adventiştilor în primăvara anului 1845. Sau cel puţin aşa credea Joshua V. Himes. El vedea clar că spiritualiştii fanatici aveau să ducă mişcarea spre ruină.
Dar fanatismul nu era singurul punct în care Himes se diferenţia de spiritualişti. El nu era de acord cu ideea că profeţia se împlinise în octombrie 1844. Aşa cum am văzut mai înainte, spiritualiştii credeau acest lucru – că Isus intrase în inimile lor în 22 octombrie 1844, că profeţia referitoare la 2 300 de seri şi dimineţi se împlinise pe deplin şi că nu au greşit data şi evenimentul.
Himes a concluzionat în cele din urmă că millerismul interpretase greşit data, dar interpretase corect evenimentul care trebuia să se împlinească în 22 octombrie, spunând că ei trebuiau să continue să aştepte întoarcerea lui Isus pe norii cerului în următorii ani de „timp de zăbovire”. Până să ajungă la acea concluzie, în noiembrie 1844, Himes a început să respingă interpretarea pe care Miller o dădea profeţiei. În cele din urmă, el i-a îndepărtat pe cei din segmentul lui de această înţelegere profetică, înţelegere care dăduse putere şi sens evanghelizării millerite.
În primăvara lui 1845, niciunul nu reuşea să înţeleagă clar sfârşitul.Tot ce ştia Himes era că trebuia să scape de învăţăturile false ale fanaticilor. Aceeaşi teamă l-a condus pe William, tot mai bolnav şi mai slăbit, înspre adunarea de tabără a lui Himes, la sfârşitul lui aprilie 1845. Himes l-a convins pe William să i se alăture la o conferinţă care urma să înceapă în 29 aprilie, în Albany, New York. Acolo, mare parte a adventiştilor s-au organizat într-o cvasi-confesiune, cu bază doctrinară şi o abordare organizaţională rudimentară, pe modelul congregaţionalismului.
Evenimentul din Albany a fost un lucru bun, deoarece ei doreau să facă ordine acolo unde era haos. Dar, putem spune că nu a fost bine că atunci au divorţat de segmentul din millerism a cărui interpretare a profeţiilor dusese la naşterea şi sensul acesteia. Marea problemă era că motivaţia lor era să definească mişcarea prin lucrurile la care se împotriveau. Au căzut în capcana de a face teologie în primul rând împotriva aproapelui. Şi de aici vine lipsa de echilibru.
Ajută-ne, Doamne, ca în umblarea noastră zilnică să avem ochii îndreptaţi spre Cuvântul Tău, şi nu spre problemele celor din jurul nostru!
