Chemarea lui Dumnezeu de a fi un mângâietor

    „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz.” 2 Corinteni 1:3-4

    Vocea de la celălalt capăt al firului era răguşită şi înlăcrimată. „Am sunat la Fundaţia Lupus pentru…” spuse ea, apoi s-a oprit să plângă. Am lăsat-o să plângă; rugându-mă să-i pot uşura teama. „Aţi fost diagnosticată cu lupus?” am întrebat.

    „Da”, a răspuns ea, încet, şi-a depănat povestea (una familiară pentru mine) despre oboseală, durere şi slăbiciune. Punea multe întrebări: „Cât voi mai trăi?” „Se va agrava?”

    Am vorbit aproape o oră, râzând şi plângând, despre experienţe asemănătoare, vizite frecvente la medici cu o atitudine amabilă şi teste de laborator ciudate, uneori dureroase. Conversaţia s-a terminat cu o notă de uşurare şi mi-a mulţumit pentru că i-am uşurat îngrijorările.

    Cu unsprezece ani în urmă, am început să am dureri în tot corpul şi o oboseală extremă. După consultaţii medicale frecvente şi teste de laborator extensive, am fost diagnosticată, în ajunul Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving Day), 1984, cu lupus eritematos, o boală autoimună, în care corpul se atacă pe sine. Chiar şi azi îmi amintesc devastarea emoţională, pe care am simţit-o – depresia, frustrarea şi nesiguranţa. Am petrecut multe nopţi în lacrimi, rugându-mă în orele acelea ca Dumnezeu să mă vindece. Spiritul vindecător al lui Dumnezeu a început să-mi aline temerile crescânde. El mă pregătea să fiu un „mângâietor”, să mărturisesc pentru El.

    Prima mea înscriere ca voluntar la Fundaţia Lupus a fost aceea de consilier în cazuri urgente. Fiecare telefon primit reflecta emoţiile şi durerea pe care eu însămi o simţisem. Acum, puteam să le uşurez temerile, spunând:„Da, am trecut prin aceasta şi iată câteva sugestii care vă vor ajuta!”

    Uneori, experimentăm încercări care nu au nici o explicaţie şi nu putem să mai auzim vocea lui Dumnezeu, în timpul lor. Dar în toate dificultăţile noastre. El ne dă tărie să mergem mai departe – întărind astfel mărturia noastră. Când treci prin dificultăţi şi ieşi din ele victorios, vei întâlni în timp pe cineva care trece printr-o încercare asemănătoare. Atunci poţi spune cu încredere: „Să-ţi împărtăşesc ce m-a ajutat pe mine să fac faţă unei probleme asemănătoare!” Şi, mângâindu-i pe alţii, vei fi şi tu mângâiat.

    „Binecuvântat fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri.”

    Provocare: împărtăşeşte mărturisirea şi credinţa ta cu cineva care a experimentat dificultăţi asemănătoare.

    Rosemary D. Graham

    Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma

    Chemarea lui Dumnezeu de a fi un mângâietor - 2017. Când treci prin dificultăţi şi ieşi din ele victorios, vei întâlni în timp pe cineva care trece printr-o încercare asemănătoare. Atunci poţi spune cu încredere: „Să-ţi împărtăşesc ce m-a ajutat pe mine să fac faţă unei probleme asemănătoare!” Şi, mângâindu-i pe alţii, vei fi şi tu mângâiat.
    Jan Kuzma
    Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Din aceeași categorie

    Ioan – chemarea vieții veșnice

    Se caută asociaţi care să promoveze viaţa cea veşnică. Poţi fi un fericit beneficiar şi agent de publicitate al ei!

    Ioan – râul vieții și pomul vieții

    Hrana şi apa veşnică nu vor fi un scop în sine, ci o sursă de bucurie personală şi recunoştinţă veşnică. Fiorul acesta poate şi trebuie deprins de pe acum.

    Ioan – cortul lui Dumnezeu cu oamenii

    Numai prin mântuire succesul personal este deplin. Cortul lui Dumnezeu mai are încă locuri disponibile. Unul poate fi al tău.

    Ioan – pământ transfigurat

    Pământul cel nou este rezervat biruitorilor alături de Dumnezeu în marea luptă dintre bine şi rău. Eşti şi tu candidat şi ai libertatea de a alege.

    Publicate astăzi

    Porunca a cincea

    Nici măcar părinții nu sunt veșnici, vor pleca la odihna lor mai devreme sau mai târziu. Dacă ar fi mult să considerăm că le datorăm viața, le datorăm măcar grija și preocuparea pe care ni le-au oferit, atât cât s-au priceput ei, în pruncia noastră. Acum, cât încă este posibil, avem șansa să le ascultăm sfaturile sau rugămințile; acum putem să le aducem simple mulțumiri și să-i convingem că suntem bine, că ne gândim la ei și că sunt valoroși în ochii noștri. Cel mai important lucru pentru un părinte este acela de a-și ști copilul fericit.

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    În luptă, dar nu disperaţi

    Gândeşte-te la cunoscuta zicală: „Când Dumnezeu închide uşa, tot El deschide o fereastră”, care exprimă într-un mod informal gândul principal de astăzi. Dumnezeu mi ne lasă niciodată să ajungem la limită. Doar aşteaptă-L în credinţă pe Iahve şi îţi vei redobândi speranţa.

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    Sátán mesteri csalásai

    „A titkok az Úréi, a mi Istenünkéi; a kinyilatkoztatott dolgok pedig a mieink és a...