„Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.” 3 Ioan 4
Acum doisprezece ani, mulţi considerau alergatul şi exerciţiul viguros cea mai bună cale de a menţine sănătatea cardiovasculară. Dar acum s-a descoperit altceva. Mersul pe jos este o alegere mai bună pentru ridicarea frecvenţei bătăilor inimii, suficiente ca să o păstreze sănătoasă, dar nu atât de înalte ca să o streseze. Cercetările au confirmat ceea ce Ellen G. White scria în 1872: „Nu există exerciţiu fizic care să poată înlocui mersul pe jos” (Testimonies, vol. 3, p. 78).
Mersul pe jos ajută nervul vag să încetinească frecvenţa bătăilor inimii – unul dintre scopurile cardiologiei modeme – şi face aceasta fără medicamente. Înainte, scopul exerciţiului fizic era să alerge inima, dar pentru mulţi aceasta suprasolicita organul. Cam 25.000 de decese se întâmplă în fiecare an doar în Statele Unite din cauză că oamenii exersează prea brusc.
Subiectul din New England Journal of Medicine (o revistă medicală din USA, n.tr.) decembrie 1993, a raportat un studiu făcut asupra a 2.000 de oameni din Boston şi Augsburg, Germania. Când exersau până la punctul în care li se accelera mult respiraţia, de exemplu atunci când alergau, sau când jucau tenis, sau când împingeau maşini prin zăpadă, riscul de a face un atac de cord într-o oră era de două ori mai mare – chiar printre cei care exersau de cinci ori pe săptămână. Mersul pe jos în natură poate, de asemenea, să ajute la scăderea adrenalinei în sânge, care înseamnă mai puţin stres. Cu cât stresul e mai mic, cu atât inima bate mai rar. Alergatul şi gimnastica aerobică descarcă hormonul de stres în sânge, stimulând plachetele sanguine să înceapă să se coaguleze şi sărăcind sângele de o enzimă care dizolvă cheagurile numită fibrinolizină. Competiţia adaugă mai mult la problemă.
Mersul pe jos îmbunătăţeşte eficienţa inimii. Poate să crească HDL-ul (lipoproteinele cu densitate mare) în sânge, care acţionează ca nişte mici maşini de gunoi, care colectează colesterolul din anii trecuţi de pe arterele coronare şi îl transportă la ficat, de unde o dietă vegetariană bogată în fibre îl poate mătura pentru totdeauna din corpul tău. Nici un alt exerciţiu fizic nu poate face atât de mult pentru tine, şi cu atât de puţin risc, cum este mersul pe jos.
Am sentimentul că, dacă Ioan ar fi avut dovezile pe care le avem noi acum despre beneficiile mersului pe jos atunci când a scris: „Nu am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr”, el ar fi vrut să spună atât o umblare spirituală în adevăr, cât şi o umblare fizică în adevărul demonstrat de dovezile ştiinţifice.
Roagă-l pe un prieten să meargă pe jos cu tine astăzi şi mâine, şi poimâine.
Bernell E. Baldwin
Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma
