„Odată, pe când fierbea lacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală. Şi Esau a zis lui lacov: ‘Dă-mi te rog să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, pentrucă sunt rupt de boseală.’ Iacov a zis: Vinde-mi dreptul de întâi născut!’… Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Geneza 25:29-33
Oricât de incredibil ar părea, Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru o ulcică de mâncare. El a dat statutul şi securitatea sa, ca să-şi satisfacă apetitul fizic. De ce nu s-a gândit Esau înainte de a acţiona? Cum a putut fi cineva atât de flămând, încât să arunce precauţia la o parte şi să-şi dea moştenirea fără să se gândească de două ori?
Evident, Esau nu era în toate minţile. Era beat sau drogat? Ştim despre tineri care au vândut sau schimbat posesiuni valoroase pentru ceva bani ca să cumpere droguri, alţii care şi-au aruncat în foc lucrurile când erau sub influenţa drogurilor doar ca să le vadă arzând. Şi am auzit de adulţi care s-au îndepărtat de lucruri pentru care le-a luat o viaţă întreagă ca să le realizeze, ca să-şi satisfacă o formă sau alta a poftei.
Realizarea, exerciţiul fizic, cumpărăturile şi munca sunt câteva activităţi cu potenţial de dependenţă, dacă sunt duse la extrem. Cercetările au arătat că cumpărători nevinovaţi, care caută un chilipir, au aceeaşi reacţie fiziologică, în ceea ce priveşte procesele chimice de la nivelul creierului ca şi un vânător care îşi urmăreşte prada. Un antreprenor care dă drumul unei afaceri rapide experimentează un flux de endorfine asemănător unui consumator de cocaină. Când oamenii sunt dependenţi de propria lor adrenalină, nu trebuie să cumpere droguri pe stradă. Ei şi le produc pe ale lor.
Esau este un exemplu excelent pentru o persoană cu o dependenţă „curată”. Obsedat de senzaţiile tari ale vânătorii, el şi-a neglijat nevoile sale omeneşti de bază. El nu şi-a luat suficient timp să mănânce şi s-a expus riscului. Mulţi dependenţi de muncă acţionează similar: refuză să mănânce sau să doarmă până când nu şi-au terminat proiectele la care lucrează.
Când ne compromitem propria bunăstare sau sănătatea, şi bunăstarea celor pe care îi iubim, ca să atingem o ţintă, ne asumăm un risc. Dacă suntem atât de porniţi, încât să nu putem opri suprarealizarea, munca extremă sau să facem mereu şi mereu ceva, în ciuda faptului că ne face rău, acţionăm ca nişte dependenţi. Lucrând până la epuizare, sau uitând să mâncăm – astfel de dependenţe „curate” sunt la fel de mortale ca şi alcoolismul. Ca şi creştini, nu ne putem permite să negăm această realitate, sau să refuzăm ajutorul de care avem nevoie, ca să le învingem.
Am vreo dependență „curată” în viaţa mea?
Dacă da, ce să fac ca să găsesc ajutor pentru a-i face faţă?
Paul & Carol Cannon
Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma
