„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga şi vă voi asculta. Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Ieremia 29:11-13
Adelante, centrul de sănătate al Universităţii din Montemorelos, Mexic, dă speranţă pentru un viitor sănătos multor oameni. Iată o scrisoare de mulţumire, pe care am primit-o de la un bărbat, pe nume Jose:
„Am 56 de ani şi sunt din Monterry, Mexic. În căutarea mea după sănătate, am auzit de un program numit Adelante. Împreună cu soţia mea am venit la acest program cu mult interes, dar şi cu ceva scepticism. Ceea ce am găsit a fost un grup de profesionişti în domeniul medical, care ne-au atras atenţia prin ospitalitatea lor deosebită şi serviciul neegoist. Ne-au copleşit cu atenţie şi ne-au dat multă încurajare în schimbarea stilului de viaţă. Spre surprinderea noastră, mulţumită lui Dumnezeu, am experimentat aici schimbări atât de dramatice, în doar 10 zile, încât putem doar să spunem: „Este un miracol”.
Timp de 25 de ani, am suferit de circulaţie proastă, orbire şi un diabet necontrolat. Când am părăsit programul, aveam nivelul zahărului din sânge normal (fără medicamente), tensiunea arterială se apropia de normal, edemele de la picioare dispăruseră, nu mai aveam dureri la micţiune şi mergeam pe jos 5 km pe zi. Arătam şi acţionam ca o persoană diferită.
Doar în 10 zile, organismul meu s-a schimbat atât de favorabil, încât inconvenientele şi sacrificiile sculatului devreme, plimbării de o oră, dietei vegetariene, băilor de aburi, duşurilor contrast, băii jacuzzi şi masajului merită efortul din plin.
La început, programul părea anevoios şi plictisitor. Mă simţeam disperat când nu primeam medicaţie pentru multele mele simptome, doar apă, apă, apă şi iar apă – între şapte şi nouă pahare în fiecare zi, şi mai multă, dacă făceam mişcare. Mă simţeam sceptic şi dezamăgit. Dar surpriză! Am observat o schimbare în corpul meu. Seara, când mă duceam la culcare, mă gândeam: mâine nu mai merg pe jos! Dar în ziua următoare, privindu-mi picioarele, care nu mai erau umflate, aşa cum fuseseră de ani de zile, îmi dădeam seama cât de benefic era acest program.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru grija şi rugăciunile dumneavoastră, pentru că un miracol de credinţă şi speranţă m-a schimbat.”
Doamne, binecuvântează-i pe toţi cei care aud despre stilul Tău de viaţă într-unul din sutele de centre de sănătate din jurul lumii. Dă-le speranţă pentru un viitor sănătos. Amin!
Dennis Blum
Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma