Dumnezeu ne înțelege nevoia

„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” Isaia 65:24

Toată viaţa, Virginia s-a bucurat de apropierea şi confortul familiei şi prietenilor. Apoi, soţul ei a murit şi propriile ei incapacităţi s-au înrăutăţit. Fiul său a dus-o să locuiască într-un cămin de bătrâni, aproape de locuinţa lui. Deşi condiţiile erau foarte bune, ea încă ura locul acela. Se simţea furioasă pe soţul ei, pentru că murise, şi pe Dumnezeu, că permisese ca aceasta să se întâmple. Singura ei mângâiere era corespondenţa cu vechii prieteni şi familia.

Într-o zi, uitându-se în calendar, a observat că se apropiau zilele de naştere a cinci persoane. Nu avea nici o felicitare şi nici o cale de a cumpăra vreuna. Părea că este ultima dovadă a abandonării de către Dumnezeu. Furioasă şi deprimată, a strigat: „Doamne, nici măcar nu-Ţi pasă? Stau aici în locul acesta, şi am nevoie de doar cinci felicitări, şi nu pot să obţin nici măcar asta?”

În ziua următoare, încă descurajată, s-a întors de la masa de prânz, ca să găsească un plic mare de la o femeie de care nu auzise timp de mai bine de 10 ani. Femeia vizitase o prietenă comună. De la ea auzise că Virginia era într-un cămin de bătrâni. „M-am gândit că poţi să foloseşti asta” scria ea.

Înăuntru erau cinci felicitări şi timbre. „M-au trecut fiori pe şira spinării” spunea Virginia mai târziu. „Mai ales când m-am uitat la data poştei şi am văzut că fusese pusă la poştă cu cinci zile în urmă!”

Ea a acceptat aceasta ca o dovadă că Dumnezeu nu o abandonase şi nici nu se întorsese împotriva ei. El a ales chiar lucrul acela mic, despre care ea credea că este prea mic, ca să-l ceară cuiva, ca să demonstreze că Lui, Creatorului Universului, îi pasă.

Acel eveniment nu a îndepărtat singurătatea ei în întregime, nici n-a rezolvat problemele ei fizice. Dar a ajutat-o să accepte mai bine situaţia în care se afla, dându-şi seama că Dumnezeu îi cunoştea nevoile şi dorinţele chiar înainte ca ea însăşi să le cunoască.

„Aşază-ţi dorinţele, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile înaintea lui Dumnezeu. Nu Îl poţi împovăra; nu poţi să-L oboseşti. El care numără perii capului tău, nu este indiferent la dorinţele copiilor Săi” (Calea către Hristos, p. 91).

Te-ai simţit vreodată ca şi cum Dumnezeu te-ar fi abandonat sau ți-a întors spatele? De ce să nu-I vorbeşti despre asta?

Lois (Rittenhouse) Pecce

Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!