Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept. Psalmii 5:3
Nu sunt o persoană căreia să-i placă să se scoale dimineaţa. Mă trezesc, mai dormitez şi mă dau jos din pat foarte greu. Uneori, chiar mă gândeam că, dacă Dumnezeu dorea cu adevărat ca eu să mă bucur de orele dimineţii, le-ar fi creat mai târziu, în timpul zilei! Dar am învăţat că, doar pentru că îmi este greu să pornesc dimineaţa, nu este o scuză să sar peste micul dejun.
Studiul despre micul dejun Iowa (din 1949 până în 1961) mi-a arătat că cei care mâncau dimineaţa puteau să îndeplinească sarcini fizice şi mintale mai eficiente, cu timp de reacţie mai scurt şi cu mai puţin tremor neuromuscular decât cei care săreau peste masa de dimineaţă. Studenţii care mâncau dimineaţa aveau atitudini mai bune şi realizări academice mai înalte. Copiii sunt mult mai puţin capabili să tolereze perioade lungi fără hrană din cauza metabolismului lor crescut. Ei obosesc repede, devin apatici şi iritabili.
Există o zicală cunoscută, care spune că ar trebui să mâncăm la micul dejun ca un rege, la prânz ca un om bogat şi la cină ca un cerşetor. Felul cum îţi tratezi organismul cu o noapte înainte va determina dacă te simţi gata pentru un mic dejun regesc. Dacă mănânci mult seara şi mergi la culcare imediat, corpul tău trebuie să lucreze, ca să digere acea mâncare, în loc să primească cele opt ore de odihnă totală, de care are nevoie. De aceea te scoli dimineaţa ameţit şi nu ai chef să mănânci, iar unii oameni nu mănâncă decât fructe dimineaţa, pentru că sunt mai uşor de digerat pentru un sistem care a lucrat o parte din noapte.
Realitatea este că hrana pe care o ingerezi în corp dimineaţa îţi va afecta întreaga zi – fie că este hrană fizică, fie că este hrană spirituală. Iată de ce ar trebui nu numai să mănânci dimineaţa ca un rege, ci şi să iei micul dejun cu Regele.
Înainte de a te da jos din pat, petrece câteva minute lăudându-L pe Regele tău. Apoi, încalţă-te cu adidaşii, fă o plimbare pe jos şi vorbeşte cu El. Întoarce-te înviorat şi gata să citeşti „mana de dimineaţă” din Cuvântul Său.
Dacă începi ziua cu un mic dejun cu Regele, îţi garantez că vei avea mai mult chef să mănânci dimineaţa ca un rege.
Încearcă să mănânci seara ca un cerşetor şi vezi dacă nu te face să ai un mic dejun spiritual cu Regele şi un mic dejun fizic ca un rege.
Kay Kuzma