Alhaji

Cu mână tare și cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui! Psamii 136:12

Într-un spital de misiune, întâlnim multe istorii minunate, dar cele în care speranţa şi funcţionarea sunt redate unui copil sunt poate cele mai mişcătoare. Alhaji, un băieţel de 9 ani din Freetown, capitala Sierrei Leone, este unul din miracolele lui Dumnezeu.

Într-o zi, când Alhaji se juca afară, el a văzut că încăperea în care stăteau mama şi sora lui luase foc. El a alergat înăuntru ca să salveze ceva din bunuri, dar, din nefericire, o draperie în flăcări a căzut peste el. Deşi a putut să iasă din cameră, era într-o stare teribilă. Partea stângă a capului, braţului şi trunchiului său aveau arsuri severe de gradul trei, iar urechea îi fusese arsă în întregime.

Mama lui l-a dus la spitalul de stat din Freetown, unde a stat 11 luni. Acolo cele mai multe dintre răni s-au vindecat, dar braţul i se lipise de corp. Părea că nu are braţ deloc – doar mâna îi ieşea afară. Doctorul i-a spus că singurul lucru de făcut era să-i taie mâna ca să nu apară atât de urât. Băiatul şi mama lui au fost îngroziţi şi au refuzat.

Au auzit despre Spitalul pentru leproşi, Masanga, şi au decis să meargă să ceară sfat. Alhaji a avut şansa să-l întâlnească pe doctorul R. Kazen, care a făcut prima operaţie, tăind pielea şi separându-i braţul de corp. Apoi procesul anevoios, consumator de timp al grefelor de piele şi exerciţiilor a început să-i refacă funcţionarea. Mai târziu, un chirurg venit în vizită, dr. Robert Horner, i-a făcut o altă operaţie, care i-a făcut mâna stângă să funcţioneze mai bine.

Mama şi surioara lui Alhaji au stat cu el tot timpul şi l-au încurajat foarte mult. După un an întreg la Masanga, putea să-şi folosească din nou braţul. Deşi nu era perfect, s-a simţit din nou ca o fiinţă umană, nu ca un monstru deformat.

Când îl văd pe Alhaji cu braţul întins şi putând să-l folosească, mă gândesc cât de bun este Dumnezeu să îşi întindă braţele, prin cei consacraţi, care lucrează în domeniul sănătăţii, spre oameni care altfel nu ar avea speranţă.

Noi toţi putem primi „operaţia” lui Dumnezeu! Dumnezeu a promis să taie şi să îndepărteze păcatul nostru şi să ne refacă la o viaţă abundentă, dacă ne vom supune durerii inevitabile. O, cât de recunoscători ar trebui să fim noi pentru braţele Sale întinse spre noi!

Jerre St. Clair

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor