Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Evrei 12:5-6
Scott Peck îşi începe cartea sa The Road Less Traveled (Drumul mai puţin umblat) cu gândul că „viaţa este o serie de probleme”. El sugerează apoi că „disciplina este setul de unelte de bază, de care avem nevoie, ca să rezolvăm problemele vieţii” (p.15). „Problemele”, continuă el, „nu dispar. Ele trebuie rezolvate, altfel rămân pentru totdeauna o barieră împotriva creşterii şi dezvoltării spiritului” (p. 30). De aceea, autodisciplina este cheia pentru sănătatea mintală.
Din nefericire, vieţile noastre seamănă uneori cu viaţa nedisciplinată a lui Todd. Singur la părinţi, alintat şi tratat cu indulgenţă, la 14 ani umbla cu persoane dubioase şi începuse să încalce legea.
Într-o sâmbătă seara, după ce părinţii lui s-au culcat, el a luat cheile de la maşina tatălui său. Împreună cu prietenii lui, au împins-o afară din garaj, au pornit motorul şi au început să se plimbe pe străzi.
Altădată, Todd a furat o puşcă. După ce a fost prins şi arestat, judecătorul a fost indulgent şi l-a trimis pe băiat la Casa de Servicii pentru Tineret a Adventiştilor, dar i-a spus lui Todd că, dacă nu reuşeşte să se integreze în program, îl va trimite la o casă de corecţie.
Todd a petrecut acolo nouă luni, s-a integrat în program şi mergea destul de bine. Într-o zi, la şcoală, a întâlnit o fată, care i-a propus să fugă împreună. Au petrecut câteva zile şi nopţi pe plajă. Într-o noapte, în timpul unei furtuni, au intrat într-o casă de pe plajă, pentru a se adăposti. Proprietarul i-a prins. Arestat, Todd a fost condamnat la trei ani de şcoală de corecţie. Optsprezece luni mai târziu, am primit o scrisoare de la Todd. În ea scria: „L-am găsit pe Hristos şi învăţ să-L iubesc… îmi dau seama de greşelile pe care le-am făcut şi îmi pare rău… Când voi ieşi din închisoare, voi termina liceul şi voi merge la colegiu, ca să devin psiholog şi să-i ajut pe adolescenţii ca mine.”
Lui Todd nu i-a plăcut disciplina şi a fost trimis într-o şcoală de corecţie. Acolo a învăţat că, dacă nu se disciplina pe sine, o altă autoritate avea să o facă.
Nici unuia dintre noi nu îi place disciplina, dar pentru binele nostru – pentru sănătatea noastră mintală şi fizică – Dumnezeu trebuie să ne disciplineze cu consecinţele pentru acţiunile noastre, ca să învăţăm importanţa autodisciplinei.
Dumnezeu te disciplinează, pentru că te iubeşte şi vrea să înveţi să te autodisciplinezi. Mulţumeşte-I pentru aceasta şi apoi întreabă-te:
„În ce domeniu al vieţii am nevoie de disciplină mai multă?”
Blondei E. Senior