În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. Psalmul 138:3
Eram la urgenţe doar de câteva minute, dar părea că trecuseră ore de când eu şi Carol am primit un telefon, cu 45 de minute mai devreme, că fiul nostru Jimmy fusese împuşcat accidental.
Inimile ne băteau cu putere, în timp ce ne ţineam strâns de mână, aşteptând şi rugându-ne. Era unul dintre acele momente când îţi dai seama cât de uman şi de neajutorat eşti.
Doctorul a intrat în salon cu lacrimi în ochi şi a spus: „Îmi pare atât de rău. Nu l-am putut salva”. Nici un cuvânt n-ar putea exprima cum m-am simţit în acel moment. Durerea nu semăna cu nici o alta, pe care ar putea-o simți un om.
În acel moment, aveam 20 de ani de experienţă în pastoraţie, dar nici una nu părea relevantă. Eram total pierdut şi nu ştiam ce să fac sau să spun. Într-un alt salon, o familie plângea pierderea unei mame. Am îngenuncheat împreună cu ei şi m-am rugat ca Dumnezeu să-i mângâie.
Cât de mult doream să vină cineva şi să ne ajute, pe Carol şi pe mine. Atunci mi-am amintit de Psalmul 138:3: „În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.”
Din acea noapte, am plâns de multe ori, singuri sau împreună. A plânge este vindecător! Ne-am îndreptat spre Dumnezeu pentru curaj şi putere şi El nu ne-a dezamăgit. Dacă nu ar fi fost credinţa în Dumnezeu, pierderea noastră ne-ar fi copleşit.
Ca pastor şi capelan de poliţie, văd în fiecare zi rezultatele unei vieţi fără Dumnezeu. Văd drogaţi şi alcoolici, bolnavi şi disperaţi. M-am uitat la corpurile fără viaţă ale oamenilor care au murit din cauza obiceiurilor lor. Inima mă doare pentru supravieţuitorii unor persoane pe care le iubeau, care n-au mai putut merge mai departe şi şi-au luat viaţa.
Într-o lume plină cu inimi zdrobite, vieţi distruse şi corpuri distruse, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul Lui vindecător. Harul Lui este cu adevărat suficient pentru noi. El ne va răspunde cu siguranţă atunci când strigăm după ajutor. El ne va întări cu adevărat, ca să putem merge mai departe.
Îți mulţumesc, Doamne, pentru harul Tău vindecător şi pentru faptul că îmi dai putere să merg mai departe, când mi se întâmplă lucruri rele.
Jim Cox