Femeile în vârstă trebuie …. să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbații şi copiii; să fie cumpătate, cu viata curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse… ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Filipeni 2:3-5.
Am considerat totdeauna depresia ca fiind o stare pe care o experimentau alţii; dar nu eu. Şi mă pregătisem pentru anul în care cei doi copii ai noştri trebuia să plece departe, la şcoală, găsindu-mi o slujbă cu normă întreagă, ca să mă menţin ocupată. N-a mers. Îmi „pierdusem” cei doi prieteni cei mai buni, cele mai simpatice cunoştinţe ale mele şi o parte din serviciul meu preferat – acela de a fi mamă. Am fost deprimată!
„Doamne, ce vrei să fac?” m-am rugat. Atunci mi-au venit în minte două citate, pe care le citisem de mai multe ori: „Femeile în vârstă să le înveţe pe cele tinere” şi „cei întristaţi… să ajute pe cineva” (Mărturii, voi. 6, p. 269).
Cine avea mai multă nevoie de ajutor ca mamele cu copii mici? De ce să nu împărtăşesc şi altora din ceea ce ştiam cel mai bine – gospodăria? Rezultatul a fost un club pentru mamele din cartier, ca să aibă timp pentru ele, în timp ce alţii aveau grijă de copiii lor.
Mamele se întâlneau o dimineaţă pe săptămână, la biserică. Timpul pentru părtăşie şi conversaţie generală era urmat de un scurt program despre diverse lucruri, de la tuns până la coacerea pâinii. „Colţul bunicii” avea grijă de copii şi repeta programul de la Şcoala de Sabat pentru grădiniţă. Femeile şi fetele de la biserică ajutau.
„Tratamentul” meu pentru depresie a mers. Eu am fost cea răsplătită pentru tot efortul, în timp ce mă bucuram de noi prieteni şi de faptul că erau în contact cu femei tinere şi cu copii mici.
Dintre toate programele noastre de evanghelizare prin sănătate, pe care le-am avut la biserică, acesta a plătit cele mai bogate dividende. Câteva dintre familiile tinere au fost botezate, în timp ce altele îşi trimit copiii la şcoala bisericii. Femeile de la club s-au întâlnit timp de şapte ani, până ce „Bunica” a obosit în „colţul” ei. Sunt trei ani de la ultima noastră întâlnire. La Şcoala de Vacanţă de anul acesta, a şasea parte dintre copiii care au venit au fost copiii mamelor care au frecventat Clubul. Unii dintre ei erau foarte mici când mamele lor îi aduceau la aceste întâlniri.
„Lucrarea noastră pentru Hristos trebuie să înceapă în familie, în cămin… Nu e câmp misionar mai important ca acesta… Familiile creştine, alcătuite şi conduse în armonie cu planul lui Dumnezeu, sunt uneltele cele mai cu succes pentru formarea caracterului creştin şi pentru înaintarea lucrării Sale.” (Idem, p. 429, 430).
Ai făcut din căminul tău şi din căminele altora câmpul tău misionar ?
Dawna Sawatzky
