Iată lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceți. Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Exod 35:1-2
Pentru prea mulţi dintre noi, Sabatul este o zi aglomerată – doar un alt tip de afacere. Ne grăbim să ne îmbrăcăm, ne grăbim să ajungem la timp la adunare şi ne grăbim acasă, ca să pregătim masa pentru musafiri. Poate că ne îngrijorăm pentru lecţiunea pe care trebuie s-o conducem sau cu privire la ce vor crede oamenii despre noua noastră coafură, dacă ne vor fi copiii cuminţi sau dacă oaspeţii pe care i-am invitat la prânz vor sta toată după-amiaza şi nu vom putea dormi.
Dacă în timpul săptămânii aveţi rareori un timp de odihnă din cauza programului prea aglomerat, dacă vă grăbiţi de la o activitate la alta, fără să vă luaţi timp să vă bucuraţi de ele, atunci este de două ori mai important să vă opriţi din lucru în Sabat.
Rădăcina cuvântului Sabat înseamnă „a se opri, a se odihni, a înceta”. Odihna se referă la actul lui Dumnezeu de creaţie. După ce a adus la existenţă lumea, Dumnezeu S-a oprit, nu pentru că era obosit, ci pentru că îşi terminase lucrarea, raţionamentul din spatele poruncii de a păzi Sabatul. Dumnezeu a intenţionat ca noi să ne „terminăm” lucrarea în şase zile, ca să putem sărbători Sabatul împreună cu El.
Dar pentru cei mai mulţi dintre noi, lucrul nu se „termină” niciodată. Aşa că, atunci când soarele apune vineri seara, Dumnezeu ne-a dat voie să-l lăsăm deoparte, să ne îndepărtăm de el, să uităm de el şi să ne luăm o vacanţă de 24 de ore. Poate că vă gândiţi că nu aveţi timp. Dar cu cât sunteţi mai ocupat, cu atât devine mai important Sabatul. După o zi de odihnă, vă veţi simţi reîmprospătat şi gata să vă întoarceţi la lucrul dv. cu interes şi energie reînnoită şi să puteţi lucra mai eficient, în loc de mai mult.
A sfârşi lucrul în ziua a şaptea nu este o poruncă arbitrară. Dumnezeu a sfinţit (a pus deoparte) acea zi pentru binele omenirii. El s-a gândit la dv. când a încetat lucrul şi a declarat ziua a şaptea a fiecărei săptămâni o vacanţă în cinstea Sa.
Ce lucruri faci în Sabat, care te jefuiesc de a experimenta binecuvântările Sabatului? Ce vei face Sabatul viitor?
Jan W. & Kay Kuzma