Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi. Matei 7,1.2
Era doar un băieţel. Abia dacă avea 6 ani şi îi era teamă. Cui nu i-ar fi, având o aşchie de metal în ochi? La fel de speriaţi erau şi tinerii lui părinţi, care, în amurg, l-au adus repede la urgenţă.
Examinându-i ochiul rănit, am observat în spatele pleoapei inferioare o pată rotundă, urâtă, în membrana delicată, ca şi cum cineva l-ar fi lovit cu un cui. Aici era poarta de intrare a aşchiei. Undeva, în interior, era sfera de metal. Radiografia ar putea-o localiza cu precizie şi, poate, un chirurg oftalmolog ar scoate-o, păstrând intactă vederea. Poate.
Dar mai întâi să terminăm examinarea. În timp ce mama stătea în colţul ei şi suspina încet, iar tatăl strângea cu putere mâna copilului, eu i-am întors pleoapa inferioară. Cu degetele, am căutat o cale de a privi mai bine la urâtul punct de intrare. Poate aş fi putut determina direcţia pe care o luase bucăţica de metal, croindu-şi drum prin ţesutul delicat. Mângâindu-mi micuţul pacient şi stabilindu-mi bine poziţia, mi-am plasat degetul arătător opus sub marginea pleoapei şi am strâns uşor. Deodată, în mod miraculos, bucăţica strălucitoare de metal a ţâşnit la suprafaţă, strecurându-se prin gaură şi căzând în mâna mea nerăbdătoare. Aşezând-o pe o compresă sterilă, am dat-o fericiţilor părinţi.
Puştile cu carbid, folosite fără discernământ, în amurg, de un băiat neatent din vecini, pot fi o ameninţare serioasă pentru un ochi lipsit de apărare. Iar îndepărtarea este rareori aşa de simplă şi de sigură. Totuşi, cât de uşor este să îndepărtezi paiul proverbial din ochiul aproapelui şi să eşuezi lamentabil când e să-l găseşti pe al tău! Isus spune: „Făţamicule, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:5).
Astăzi să optăm pentru o nouă introspecţie – să ne vedem pe noi înşine aşa cum ne văd ceilalţi şi să ne reţinem de la a-i judeca pe alţii.
Doamne, nu mă lăsa să fiu un ipocrit, judecăndu-i şi criticându-i pe alţii, când am aşa de mult de curăţat în propria mea viaţă!
Raymond O. West