Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav ţi Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Iacov 5:14-15
În ianuarie 1993, aveam o gripă cu dureri de stomac, balonare şi vărsături. Doctorul meu m-a internat şi, pentru că lucrurile nu s-au îmbunătăţit, am fost operată. Chirurgii au găsit un blocaj din cauza unui cancer carcinoid în intestinul subţire. Ei mi-au spus că aveam de trăit între şase luni şi cincisprezece ani.
Ştiu că Dumnezeu poate vindeca şi cred că nu trebuie să aştepţi neapărat să faci ungerea când eşti pe patul de moarte. Aşa că, în luna mai, am avut ungerea într-o tabără de munte, fiind înconjurată de familia mea din biserică. Şase luni mai târziu, am mers la spital pentru operaţie, deşi crezusem că fusesem vindecată. Când am aflat că boala avansase, că era în ganglionii limfatici şi că, probabil, se va răspândi, credinţa mea a fost cu adevărat pusă la încercare. Speranţele mele s-au prăbuşit.
Acum, aveam nevoie de mai multă înveselire, în special când familia şi prietenii mei nu erau în preajmă. Am înregistrat o casetă cu cântece care se adresau cu adevărat sufletului şi o ascultam mereu. În timp ce cuvintele de mângâiere deveneau parte din mine, am înţeles de ce angajamentul exploratorilor spune „să păstrez un cântec în inimă.”
Căsuţa pentru hrănirea păsărelelor, pe care o puteam vedea din camera mea, o simplă narcisă galbenă pe noptiera de lângă patul meu şi captatorii solari, atârnând la fereastră, îmi aminteau cu toţii de dragostea lui Dumnezeu. Dar cea mai mare mângâiere a mea venea din Biblie. Psalmul 6 era rugăciunea credinţei mele: „Ai milă de mine, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-e îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine? Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă pentru îndurarea Ta! Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor? Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi” (versetele 2-6). Psalmul se încheie cu o puternică mărturisire de credinţă: „Domnul a auzit glasul plângerii mele! Domnul îmi ascultă cererile” (versetele 8, 9).
Am cerut împlinirea acestei făgăduinţe. Deşi nu ştiu planul lui Dumnezeu penţru vindecarea mea, ştiu că sunt în mâinile Sale şi pot simţi pacea Sa.
Dacă eşti obosit de durere şi îngrijorare, prinde-te de rugăciunea credinţei din Psalmul 6. Crede că Domnul te-a auzit plângând şi rugăndu-te şi El îţi va asculta rugăciunile.
Patricia K. Johnston
