Duhul omului îi sprijineşte la boală; dar duhul doborât de întristare cine-l va ridica? Proverbe 18:14
De ce unii oameni sunt atât de puternici când durerea, boala sau invaliditatea îi jefuiesc de ceea ce am putea numi o viaţă bună? Am observat aceasta de multe ori în lucrarea mea. De exemplu, am văzut spiritul puternic al soţiei mele, Ruth, în timp ce suferea datorită durerilor sfâşietoare, din ultimii 10 ani. Ce îi dă unei persoane puterea de a îndura ceea ce mulţi dintre noi suntem destul de siguri că n-am putea îndura?
Proverbe 18,14 arată că este posibil pentru oameni să dezvolte o legătură vie, de credinţă în Dumnezeu, care le aduce puterea spirituală necesară pentru susţinerea lor când orice altceva pare să se prăbuşească. Este o calitate specială a vieţii hrănite doar de o relaţie mântuitoare cu Isus.
„Factorul plus” al Duhului Sfânt – acei „cai putere” suplimentari ai Duhului Sfânt – este la dispoziţia tuturor, în timpul perioadelor critice. Fără acesta, durerea, boala sau infirmitatea vor prăbuşi spiritul persoanei respective.
De câteva ori, am vizitat o creştină la un spital. Avea cancer în ultimă fază. Într-o dimineaţă, am întrebat-o dacă avea un capitol preferat în Biblie, pe care să i-l pot citi, şi ea a cerut Psalmul 23. Când am citit versetul care spune; „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (versetul 4), ea m-a oprit şi mi-a spus: „Pastore, aici sunt eu chiar acum”. Ea a privit în sus, spre mine, din patul ei de suferinţă, cu incredibilă încredere şi siguranţă în Marele Păstor. Dumnezeu era cu ea. Totul era în ordine cu sufletul ei. Spiritul ei, care o susţinea, lucra pentru spiritul meu slab. Eram în prezenţa unei femei care era în pace cu Dumnezeul ei, în timp ce străbătea acel drum fără întoarcere. Sunt sigur că relaţia pe care o avea cu Mântuitorul şi mărturia ei au făcut mai mult pentru mine decât am avut eu să-i ofer în acea dimineaţă.
Da, „duhul omului îl sprijineşte la boală”.
Adu-ți aminte în vremurile de împotrivire, când accidente sau boli îți ies în cale, că Dumnezeu îți va da puterea Duhului Sfânt, ca să te susţină.
Kenneth H. Livesay