În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, pânâ în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic pânâ când a venit potopul şi i-a luat pe toti, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Matei 24:38.39
Cu toţii am auzit spunându-se: „Calea spre inima omului trece prin stomac”. Într-un sens fizic, acest adevăr este evident chiar pentru o privire fugară asupra statisticilor de sănătate de astăzi. Bolile de inimă coronariene domnesc ca ucigaşul numărul unu. Ştiinţa a stabilit bine relaţia dintre dietă şi arterele blocate.
Dar zicala nu vorbeşte despre calea spre inima fizică. Se referă la influenţa asupra emoţiilor – mintea şi voinţa. Şi aceasta nu-i afectează doar pe cei în cauză. Cât de des nu folosim mâncarea ca să modificăm atitudinea celorlalţi faţă de noi! Organizăm diverse mese festive, încercând să-l influenţăm pe celălalt să se răzgândească şi să-l facem mai deschis spre un alt mod de a privi lucrurile. Asta se întâmplă de când e lumea.
Gândiţi-vă la multele decizii luate la mese pline cu mâncare şi băutură. Gândiţi-vă de câte ori mâncăm, nu pentru că ne e foame, ci doar pentru că aşa avem chef. Gândiţi-vă la Adam. Nici măcar nu-i era foame când a mâncat din ceea ce i-a oferit Eva, cu rezultate atât de dezastruoase (vezi Ellen G. White, în Signes of the Times, 4 aprilie 1900).
Gândiţi-vă la cei care „mâncau şi beau” şi „n-au ştiut nimic până când a venit potopul”. Textul sugerează că modul în care mâncăm şi bem ne poate influenţa capacitatea noastră de a înţelege aspecte importante.
Gândiţi-vă la cazul lui Esau. Cu cât îşi imagina mai mult hrana lui preferată, cu atât o dorea mai mult, până când a devenit mai importantă decât dreptul lui sacru de întâi născut (Geneza 25:29-34).
Şi gândiţi-vă la multele dineuri, recepţii şi petreceri, destinate să-i influenţeze pe alţii.
Eşti vreodată ispitit să mănânci când nu ţi-e foame? Sau să consumi hrană care nu-ţi face bine? S-ar putea oare ca diavolul să cunoască mai bine calea spre inimile noastre? S-ar putea oare ca el să-şi dea seama de consecinţele veşnice mai bine decât noi?
Urmează exemplul lui Hristos. Când Satana a încercat să-L ispitească să prefacă pietrele în pâini şi să-şi satisfacă apetitul, Isus a răspuns: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4.4).
Doamne, ajută-mă să rezist celor mai puternice ispite ale lui Satana, lăsând Cuvântul Tău să-mi influenteze gândurile, nu indulgenta faţă de apetitul meu fizic.
Patricia K. Johnston
