Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Psalmi 42:5
„Fă-o să respire, Peter! Fă-o să respire!” ţipam eu spre prietenul nostru obstetrician, dar sala de naşteri era tăcută de moarte. Copilul care cu câteva momente înainte mişca în pântecele meu era acum legănat în mâinile lui. Era atât de mică; atât de fragilă. Ne-a dat-o în braţe, mie şi soţului meu, şi am ţinut-o în timp ce inima ei şi-a rărit bătăile şi, în cele din urmă, s-a oprit. Plămânii ei erau prea prematuri ca să poată respira măcar puţin.
M-am uitat la trăsăturile perfecte ale fetiţei mele, săpându-mi-le pe vecie în minte. Deşi simţeam căldura îndepărtându-se din trupuşorul ca de păpuşă, încă nu vroiam să renunţ la ea. Am cerut un lighean cu apă şi, cu ajutorul unei prietene, am spălat-o şi am înfăşat-o într-o păturică moale şi albă. Apoi, am legănat-o uşor.
I-am adus şi pe ceilalţi copii ai noştri ca s-o vadă pe surioara lor, care nu va mai creşte niciodată. După ce au plecat, soţul meu mi-a luat-o cu grijă din braţe. „Au venit pentru ea. Trebuie să o laşi să plece.”
Bineînţeles că am lăsat-o, dar mi-a sfâşiat inima.
Credeam că lacrimile nu vor înceta niciodată. Apoi, durerii mele i s-a adăugat o infecţie care m-a ţinut în spital, prin labirintul zilelor şi nopţilor următoare şi al funeraliilor. Sosirea mea acasă, în cele din urmă, nu era una a victoriei, ci una a disperării. Vindecarea a venit de la mâinile pricepute ale soţului meu, medic, şi de la braţele iubitoare ale cumnatei mele.
Mintea mi s-a luminat încet, ca şi cum o ceaţă era arsă de parfumul liliacului şi de râsul copiilor mei. Viaţa s-a reîntors la ceea ce ar putea fi normal acum. Dar chiar după toţi aceşti ani, nu trece o zi fără să mă gândesc la bebeluşul meu. Este un gol adânc în inima mea, care nu va fi umplut niciodată. Oh, cum aştept învierea ei!
Mă întreb, în timp ce mă gândesc la durerea mea, cât de sfâşiată trebuie să fie inima lui Dumnezeu din cauza pierderii veşnice a chiar unuia dintre copjii Lui. Am sentimentul că un gol adânc în sufletul Lui nu va fi niciodată umplut!
Ce eveniment din viaţa ta te face să-ţi fie dor de cer?
Kathy Kuzma
