„Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu,… ci Hristos este totul în toți. Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare… Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea care este legătura desăvârșirii. Coloseni 3:11-14
Tata era un mic fermier, care își ducea viața de azi pe mâine, având un venit modest din lucrarea pământului, plantarea de legume și flori și vânzarea lor la piață. Ca orice tânăr, el avea ambiții mari: să studieze medicina și să devină misionar. Dar a intervenit războiul și el a sfârșit prin a deveni fermier, niciodată prea confortabil în salopetă și papucii de lemn, pe care îi foloseau fermierii acelor vremuri.
Astfel, îmi amintesc bine contrastul dramatic din înfățișarea lui de vineri seara, o dată cu începerea Sabatului. Cobora încet pe scări din dormitor, exact când apunea soarele. Scările abrupte nu îi arătau înălțimea completă dintr-o dată. Mai întâi, vedeam pantofii negri, lustruiți atât de tare, încât străluceau. Apoi, ciorapii negri, pantalonii bine călcați, partea de jos a hainei, cămașa albă, cu cravată, haina descheiată, părul aranjat perfect.
– Mergem undeva? Întrebam noi cu bucurie, văzându-l îmbrăcat deosebit. – Nu, răspundea el, nu mergem nicăieri, dar Cineva vine la noi în seara aceasta și trebuie să fim gata să-L întâlnim.
Mai târziu, tata a intrat în afaceri și, în cele din urmă, a devenit pastor. În timpul acelor ani dificili de război, poate că părea un muncitor obișnuit, luptându-se pentru obținerea bunurilor fizice, dar adânc, înăuntrul său, el a rămas un om de o mare demnitate, de o extraordinară sănătate fizică și mintală și cu o credință fermă, care n-a pierdut niciodată din vedere chemarea sa. Și, o dată pe săptămână, în Sabat, la invitația lui Dumnezeu, el a devenit pastorul care își dorise totdeauna să fie. N-a mai existat niciodată un muncitor simplu că el în satul nostru, cu un așa echilibru interior, cu o asemenea sănătate spirituală, cu o astfel de demnitate, pe care toți o vedeau într-una din zilele săptămânii: Ziua Domnului.
În Sabat, suntem cu toții egali înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu dă altcuiva un ordin, nici nu cere un serviciu. În această zi, portar, rector universitar, student și profesor împart aceeași adunare și studiază Biblia pe baze egale. Aceasta formează o comunitate sănătoasă. Și chiar mai mult, noi ajungem la o astfel de egalitate, nu coborând, ci ridicând pe fiecare la același nivel, și anume la acela de fii și fiice ale lui Dumnezeu.
Cum poți să faci ziua de Sabat specială și în această zi să fii persoana pe care Dumnezeu a creat-o să fii?
Niels-Erik Andreasen
