„Tot așa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din acești micuți.” Matei 18:14
„Câți ani are?” am întrebat în timp ce chirurgul punea, într-o inimă tânără, ultimele fire în jurul unui petic folosit pentru închiderea orificiului dintre cele două atrii. „Și poți s-o menții până când terminăm această?”
O fetiță rece, cenușie la față, însetată de aer și acum aproape amorțită, în vârstă de trei ani, fusese adusă de urgență în salonul de terapie intensivă, cu șase paturi, al Spitalului de predare al Universității Tribhuven din Katmandu, Nepal. Dr. Glenn Van Arsdell, eu și nepalezii noștri asociați, ne grăbeam să terminăm operația celui de-al doilea dintre cei trei copii programați în acea zi, în timp ce anestezistul nostru principal, Dr. Stanley Brauer, asista echipa de resuscitare cardio-respiratorie, în efortul ei disperat de a menține în viață fetița de trei ani.
Membrii echipei de chirurgie pe cord de la Universitatea Loma Linda, de peste ocean, au arătat astăzi tot ce puteau mai bine din ceea ce Dumnezeu dăduse fiecăruia, căci copilul aproape mort a primit o șansă pentru operația urgentă, de care avea nevoie, ca să-și păstreze viața și speranța pentru viitor, în mai puțin de 30 de minute, aveam larg deschisă valva inimii ei, închisă congenital, care lega inima de plămâni, iar circulația prin plămânii și organismul ei, readusă la normal. A părăsit sala de operații după alte 30 de minute, cumva împietrită, dar cu o strălucire caldă, roză, care îi promitea o viață nouă.
Fetița s-a refăcut complet. Poate mai mult decât oricare dintre cei 30 de copii mici, adolescenți și tineri, cărora li s-au reparat inimile malformate în timpul scurtei noastre misiuni în Nepal, ea exemplifică dragostea Creatorului pentru noi toți.
Această viață mică a devenit o metaforă pentru făgăduința de zi cu zi a lui Dumnezeu, de viață nouă, o făgăduință pe care o căutăm ca să exemplificăm munca noastră ca indivizi și ca echipă acasă și peste hotare. Această mică viață ne atinge pe fiecare dintre noi cu mesajul lui Dumnezeu, de speranță: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău; căci Tu ești cu mine” (Ps. 23:4).
Simți uneori că ești nesemnificativ? Prinde-te de realitatea că Dumnezeu nu vrea ca vreunul dintre copiii Lui să piară. Ca și păstorul care își caută oaia pierdută, Isus te caută și pregătește o cale prin care să fii salvat.
Leonard L. Bailey