’Fiule’, i-a zis tatăl, ‘tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este alt tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit’. Luca 15:31-32
Te-ai simțit vreodată ca fiind fiul cel mare din parabola fiului risipitor? Poate că ai menținut standardele morale ale bisericii tale; ai fost consecvent și strict în privința dietei, te-ai abținut de la droguri, te-ai abținut în timp ce alții își semănau ovăzul sălbatic. Nu este aceasta important pentru Dumnezeu? Nu este El satisfăcut cu neprihănirea ta? N-ar trebui ca fiii risipitori din lume să dovedească faptul că s-au pocăit cu adevărat și au făcut o reformă? De ce să fie sărbătoare, când ei merită pedeapsă?
Pentru fiul risipitor, nu părea corect să sărbătorești pe cineva care și-a risipit viața cu vin și femei. Gelozia face pe cineva să izbucnească sau să se supere. Și în această poveste, fiul cel mare s-a supărat. A plecat și a refuzat să participe.
Dar mesajul povestirii este acesta: Dumnezeu nu renunță niciodată la nici unul dintre noi. El iubește pe fariseul cel mândru și pe vameșul fără speranță. Amândoi sunt copiii Lui. Dumnezeu îi iubește pe amândoi în mod necondiționat – în timp ce ei sunt încă păcătoși. El îi vrea pe amândoi „în” familia lui Dumnezeu.
Așa că povestea ne spune cum tatăl a încercat să discute cu iubire cu fiul său mânios. „Băiatule”, a început el blând. El l-a asigurat pe fiul cel mare că „tot ce am este al tău”.
Da, există răsplătire pentru eforturile religioase conștiincioase. Cei care rămân în biserică au binecuvântări care însoțesc ascultarea de legile lui Dumnezeu. Viețuirea în armonie cu legile care guvernează Universul Său ne aduce consecințe pozitive: sănătate, cămine intacte, seninătate. Dar aceasta nu câștigă dragostea lui Dumnezeu.
Tatăl a continuat cât putea de convingător: „Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.” Și povestea se termină.
Destul de interesant, aceasta pare să fie singura parabolă pe care Isus n-a terminat-o. Tatăl, este lăsat așteptând la intrarea din spate, apelând la fiul „neprihănit” și mândru, dar cu inima goală, să vină înăuntru și să se alăture familiei. El dorește mult ca ambele tipuri de păcătoși să-și dea seama de completa lor dependență de El și să accepte conducerea Lui iubitoare. În timp ce stai acolo, care va fi răspunsul tău?
Tată, iartă-mă pentru atitudinile mele de neprihănire proprie. Ajută-mă să văd în păcătosul rătăcit pe fratele meu, nu pe concurentul meu, și să mă bucur de fiecare întoarcere acasă.
Pat B. Mutch
