Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuieiile… puneți-Mă astfel la încercare,… și veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Maleahi 3:10
Dumnezeu s-a angajat să-i binecuvânteze din abundenţă pe copiii Lui care sunt credincioşi în plătirea mai întâi a 10 procente din ceea ce deja Îi aparţine şi în al doilea rând în aducerea de daruri generoase pentru cauza Lui, din cele 90 de procente rămase.
În loc să-şi pună încrederea în Dumnezeu, totuşi, cei mai mulţi oameni aleg să-şi pună încrederea în agentul lor de schimb, banca lor, cecul, economiile etc.
În fiecare an, cercetători de informaţie în privinţa taxelor totalizează, din datele Serviciului Intern de Percepţii, scăderea plăţii taxelor. Cantităţile pe care le-au raportat oamenii din taxele pe venitul brut au fost de patru ori mai mari pentru creditare şi dobânzi decât pentru daruri caritabile! Aceasta înseamnă că, pentru fiecare dolar dat la colectă, cetăţeanul a plătit în medie 4 dolari dobândă.
Cantitatea de bani este de asemeni revelatoare. Cei care câştigă 30.000 de dolari pe an dau aproximativ 4% pentru caritate. Cu alte cuvinte, mai puţin de jumătate din zecime, mai puţin de jumătate din ceea ce aparţine deja lui Dumnezeu. Se gândesc ei că compania lor prietenoasă de la care împrumută va deschide generos zăgazurile cerului pentru cei împrumutaţi, aşa cum a promis Dumnezeu?
Ispita de a te arunca în datorii este mai mare azi ca niciodată. Rezultatul este o piramidă de datorii care se clatină, condusă de nemulţumirea oamenilor de venitul lor obişnuit. Şi puţin sau nimic pentru Dumnezeu.
Datoria rareori aduce un sentiment al bunăstării. În loc de aceasta, este asociată cu boli legate de stres, cum ar fi ulcere, hipertensiune arterială şi depresie.
Soluţia la problema stresului este să te încrezi mai mult în Dumnezeu decât în bani. „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi, Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?… Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:25-33).
Dai tu o zecime cinstită şi daruri generoase? Dacă da, roagă-te ca Dumnezeu să îţi arate că zăgazurile Sale de binecuvântări sunt deschise pentru tine.
Jeffrey K. Wilson