„Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnicii… Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” Matei 23:23-24
„O să fiu sănătos, chiar dacă trebuie să-mi dau viaţa pentru asta!” Sună ridicol? Nu şi pentru cineva care a făcut din stilul de viaţă sănătos dumnezeul său. Numim aceasta dependenţă. Chiar lucrurile bune pot deveni o capcană, dacă ne despart de izvoarele noastre de tărie spirituală.
După Isus, cele mai mari porunci erau mai întâi să-L iubeşti pe Dumnezeu mai presus de orice şi în al doilea rând, să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Când oamenii au o relaţie puternică, serioasă, cu Dumnezeu (pe verticală) şi cu prietenii şi familia (pe orizontală), ei sunt bogaţi în spiritualitate. Dar când ceva – chiar comportamentul religios – devine centrul vieţii lor, spiritualitatea dispare. Treptat, aceşti oameni îşi pierd capacitatea de a gândi şi acţiona în conformitate cu conştiinţa şi valorile lor. Observăm că ei au devenit dependenţi de o activitate sau un obiect şi au pierdut controlul asupra vieţii lor.
Pericolul este de a deveni dependenţi chiar de lucruri bune şi pozitive. O dietă prudentă sau exerciţiul fizic adecvat are beneficii foarte mari. Dar când cineva devine obsedat de aceste practici, atunci dependenţa poate fi foarte distructivă. Ca să fie şi mai rău, cei dependenţi se bazează pe abnegaţie şi creează autoiluzii ca să-şi protejeze dependenţa. Fariseii erau dependenţi religioşi. Hristos a descris rezultatele obsesiei lor în privinţa literei legii şi i-a numit ipocriţi şi povăţuitori orbi.
Am auzit odată pe un zelos spunând: „O să fiu sănătos, chiar dacă trebuie să-mi dau viaţa pentru asta!” El se certa cu un nutriţionist îngrijorat de paloarea lui şi de faptul că arăta rău – evidenţe ale deficienţei dietei sale extrem de înguste. El a devenit foarte rigid privind aspectele dietetice minore, încât ignora probleme de importanţă majoră. În acest proces, el se înstrăinase de copiii şi ceilalţi membri ai familiei sale şi crease o lipsă de unitate în biserică, cerând ca mesele comune de la adunare să fie fără nici un fel de grăsime, pentru a se adapta „standardelor” dietei sale. Pe lângă aceasta, el îi descuraja pe noii membri, predicând doctrina sa despre dietă. În timp ce se străduia să „strecoare” ţânţarul imperfecţiunii dietetice, el înghiţea cămile „en gros”! Omul devenise un dependent religios – în acest caz dependent de aspectul dietetic.
Doamne, rămâi în centrul vieţii mele astăzi şi salvează-mă de pericolul de a înghiți cămile!
Pat B. Mutch
