„Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fată de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.” Filipeni 3:7-8
Pe 14 aprilie 1994, Elaine a scris pentru ultima dată în jurnalul ei:
„Doamne, de vrei să mă vindec
Sau în mormânt de vei îngădui a merge,
Am o singură rugăminte:
Păstrează-mă credincioasă, zilnic.”
Trei luni mai târziu, Elaine, la doar 42 de ani, a murit. Timp de 10 ani, a suferit de cancer. Apropierea morţii a umbrit constant viaţa ei.
De ce tinerii credincioşi trebuie să sufere şi să moară? S-ar putea să se întâmple aceasta din cauză că Dumnezeu are ceva de realizat ce n-ar putea fi făcut altfel? Sau pentru că creştinul care arată răbdare şi bucurie în suferinţă, şi chiar moarte, face mai mult pentru Evanghelie decât ar fi făcut într-o viaţă lungă de muncă credincioasă?
Cuvintele următoare m-au făcut să văd moartea dintr-o perspectivă diferită: „Atât răbdarea, cât şi curajul îşi au biruinţele lor. Prin smerenie în încercări, nu mai puţin prin îndrăzneală în acţiune, suflete pot fi câştigate la Hristos. Creştinul care dovedeşte răbdare şi voioşie în lipsuri şi suferinţă, care întâmpină chiar moartea cu pacea şi liniştea unei credinţe neşovăielnice, poate săvârşi pentru Evanghelie mult mai mult decât ar fi putut săvârşi printr-o viaţă lungă de credincioasă lucrare …
Urmaşul lui Hristos să nu gândească că, atunci când nu mai este în stare să lucreze în mod public şi activ pentru Dumnezeu şi adevărul Său, nu mai are de făcut nici o lucrare şi că nu mai poate dobândi nici o răsplată. Adevăraţii martori ai lui Hristos nu sunt niciodată daţi la o parte. Atunci când sunt sănătoşi şi când sunt bolnavi, când sunt în viaţă, cât şi atunci când sunt morţi, Dumnezeu îi foloseşte încă. Când, datorită răutăţii lui Satana, servii lui Hristos au fost prigoniţi, iar lucrarea lor neobosită, împiedicată, când au fost aruncaţi în închisoare sau târâţi la eşafod sau la rug, aceasta s-a întâmplat pentru ca adevărul să dobândească o şi mai mare biruinţă (Istoria Faptelor Apostolilor, p. 387).
Aşa că, fie sănătoşi sau bolnavi, o atitudine dumnezeiască, veselă, este cheia vieţii. Deci, îndrăzniţi – Dumnezeu a biruit lumea (vezi loan 16,33). Doamne, în timpuri de criză şi durere, fă-mă să mă încred înfăptui că Tu l-ai biruit pe vrăjmaşul acestei lumi şi, prin puterea Ta, ajută-mă să menţin o atitudine bucuroasă şi răbdătoare. Amin!
Judith T. Getchell
