„Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi, nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.” Luca 12:6-7
Cu inima grea şi în halatul pentru operaţiile cezariene, am intrat ca să o operez pe Cindy pentru bebeluşul ei, cu aproape patru luni prematur pentru naştere. După ce a încercat, fără succes, timp de mai mulţi ani să aibă un copil, ea a considerat sarcina ei un răspuns la rugăciune. Cum au putut Cindy şi Greg să consimtă la această naştere, o condamnare la moarte pentru Tara Jo, bebeluşul pe care îl aşteptau de ani de zile?
Timp de săptămâni, tensiunea lui Cindy crescuse treptat până la nivele acum periculoase. Rinichii ei arătau afectaţi profund de preeclampsia care se înrăutăţea. Trupul ei foarte umflat arăta efectele acumulării a 15 kg în doar 30 de zile. Şi acum durerile ei groaznice de cap arătau schimbări la nivelul circulaţiei creierului, care îi ameninţau chiar viaţa. Totuşi, pe cântar, nu era doar viaţa lui Cindy, ci şi cea a lui Tara Jo. Tensiunea arterială crescută a lui Cindy micşorase atât de mult fluxul de substanţe nutritive vitale spre uter, încât Tara Jo se oprise din crescut în pântece. Atât mama, cât şi copilaşul ar fi murit! Naşterea trebuia să aibă loc.
Tara Jo cântărea doar o jumătate de kilogram la naştere. N-am văzut niciodată vreun bebeluş care să supravieţuiască, fiind atât de mic şi de imatur. Alveolele pulmonare din plămânii ei abia începuseră să se formeze. Tractul ei intestinal nu va fi gata pentru hrănire orală timp de mai multe luni. Vasele fragile de sânge din creierul ei puteau atât de uşor să sângereze, rezultând în orbire, surzenie şi paralizie cerebrală. Microbii puteau cu uşurinţă să-i învingă sistemul imunitar imatur, dând naştere unei infecţii fatale. „Doamne”, m-am rugat. „Tu ai făcut o minune la conceperea ei. N-o lăsa pe Tara Jo să moară!”
După 100 de zile de îngrijire medicală intensivă şi o mulţime de rugăciuni pentru ea. Tara Jo a părăsit Centrul Medical al Universităţii Loma Linda, având nevoie doar de o alimentare cu oxigen.
Astăzi, când o ţin pe Tara Jo în braţe la serviciul divin al dedicării ei, mintea mea merge înapoi la acea noapte de agonie de acum nouă luni. Cu ochi vioi, auzind perfect şi cu semne de dezvoltare în curs, Tara Jo este o mărturie vie a profesioniştilor consacraţi şi cu înaltă calificare, care lucrează împreună cu un Creator infinit de iubitor, care are grijă de cea mai mică vrabie care cade.
Lăudat să fii, Doamne, pentru miracolele mari şi mici.
Elmar P. Sakala
