Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase. Proverbe 27:6
Profund, fără nici un sunet, durerea vorbeşte. Mesajul ei cere acţiune imediată şi caută să păstreze şi să protejeze mai mult decât să rănească, totuşi, noi căutăm rareori de bună voie prezenţa ei în vieţile noastre. Durerea vine la noi, pentru că Dumnezeu ne-a creat să gândim şi să simţim.
Sistemul nervos, ca un sistem de telecomunicaţii, complicat, primeşte mesaje despre mediul din jurul nostru şi din interiorul nostru. Deşi nu este binevenită, durerea este unul dintre semnalele lui necesare. Durerea ne spune dacă o cratiţă este prea fierbinte, ca să fie atinsă, astfel ca să ne îndepărtăm imediat mâna. Ne anunţă dacă ceva nu este în regulă şi ne dă un motiv bun să aflăm care este problema. Dacă eliminăm cauza, durerea trece – scopul ei binevoitor fiind realizat.
Dacă nu e bună pentru altceva, durerea ne anunţă cel puţin că suntem în viaţă. Fie că este permanentă sau intermitentă, fizică sau emoţională, durerea are un scop. Rănile ei sunt credincioase – este un prieten, şi nu un duşman.
Irod, tetrarhul Galileei, nu şi-a dat seama de o problemă care îi ameninţa viaţa, până când mesajul lui Ioan Botezătoml nu i-a atras atenţia. Ioan a mustrat păcatele lui Irod, în special pe acela că o luase de nevastă pe Irodiada, soţia fratelui său (Luca 3:19). Mustrarea Botezătorului a fost un semnal, ca durerea, cerând schimbare. Dar, în loc să aleagă viaţa, Irod l-a adus la tăcere pe mesager şi n-a mai primit binecuvântările ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.
De la întemeierea lumii, durerea s-a evidenţiat. Lacrimi au curs pentru prima dată din ochii atoatevăzători ai lui Dumnezeu. Inima Lui a suspinat şi a suferit din cauza omenirii vulnerabile, demne de milă şi neloiale, iar durerea Lui a cerut acţiune imediată – viaţa singurului Fiu al lui Dumnezeu. Scripturile spun: „Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8).
Purerea ne învaţă şi, în timp ce avem de a face cu ea azi, ne va reaminti că Hristos înţelege exact ceea ce simţim. „Şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:8).
Doamne, când sufăr, ajută-mă să nu-Ţi limitez scopul, ci să-Ţi permit să-mi întăreşti credinţa şi să-mi dai bucuria Ta deplină.
Andrea Creed
