El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea. Psalmul 102:17
Lacrimi curgeau din ochii calzi şi căprui ai Viccăi. Povestea ei îmi era prea familiară, ca evanghelist cu sănătatea în Rusia. Luda, Vlad şi Tamara aveau aceeaşi poveste. Părinţii lor erau alcoolici, o problemă comună printre cei fără speranţă.
Viccăi îi era teamă. Tatăl ei pleca să lucreze în Germania şi ca simţea că nu-l va mai vedea niciodată, din cauză că bea foarte mult şi era într-o condiţie fizică foarte slabă. „Ce pot să fac?” se întreba ea.
Şi eu mă întrebam acelaşi lucru! Ştiam prea puţine lucruri despre alcoolism la prima mână. În ciuda multelor ore de seminar, cursuri la colegiu şi participarea la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, nu eram încă sigură cum aş fi putut face faţă unei asemenea situaţii. Fără nici un grup local de susţinere. aveam un singur răspuns. Dacă tatăl Viccăi venea la întâlnirile noastre dc evanghelizare, puteam să mă rog cu el.
Spre surprinderea Viccăi, el a venit. În fiecare scară, timp de patru săptămâni el stătea pe primul rând, spre centru. După fiecare dintre primele trei întâlniri, eu, Vicca şi traducătorul ne-am rugat împreună cu el. A fost foarte recunoscător, dar asta era lot ce ştiam.
Unul dintre marile dezavantaje ale acestui fel de adunări este pierderea contactului cu cei care le-au frecventat. Totuşi, am fost destul dc norocoasă să o vizitez pe Vicca doi ani mai târziu. Ea era o credincioasă botezată şi un membru activ al bisericii. Tatăl ei nu i s-a alăturat, dar, după ce ne-am rugat cu el a treia oară, prin puterea lui Dumnezeu, el n-a mai pus nici o picătură de alcool în gură. Ea consideră aceasta un miracol. La fel şi eu.
Îmi amintesc de această poveste de fiecare dată când citesc Psalmul 107:14-21: „Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se dezgustase dc orice hrană şi erau lângă porţile morţii. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimis Cuvântul Său care i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”
Când eşti ispitit şi obosit, prinde-te de această imagine pe care Ellen White o descrie in Hristos, Lumina lumii: „Dumnezeu Se apleacă de pe tronul Său pentru a asculta strigătele celor apăsaţi. La fiecare rugăciune sinceră, El răspunde: Iată-Mă!” (p. 287, ed. 1997).
Dawna Sawatzky
