Isus a luat cuvântul şi a zis: ’Oare n-au fost curăţiţi toti cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt?’ Luca 17:17
Imaginează-ţi că în fiecare dimineaţă, când te scoli şi te uiţi în oglindă, te vezi acoperit eu o piele pătată, putredă şi cu ţesuturi deformate. În timpul lui Isus, mii de oameni aveau această experienţă – lepra – şi ştiau că era o boală care-i izola, dureroasă şi în cele din urmă fatală.
Mai rău, oamenii le spuneau că boala era mult mai mult decât o problemă fizică – era o problemă religioasă, un semn public al judecăţii şi dezaprobării lui Dumnezeu. Era o boală care, în concepţia autorităţilor religioase ale vremii, dădea dreptul restului societăţii să-l vadă pe cel pedepsit de Dumnezeu pentru un păcat major. Şi pentru că cel lovit de lepră se afla într-o continuă şi permanentă alunecare spre moarte, era clar pentru ei că condamnarea şi pedeapsa lui Dumnezeu erau atât permanente, cât şi fatale.
Nu e de mirare, deci, că Isus nu a întâlnit niciodată un lepros fără să-l vindece. Căci nu numai că era mişcat de suferinţa lor fizică; El protesta de asemeni împotriva imaginii distorsionate şi tragice despre Tatăl Său. pe care se credea că o reprezintă boala.
Într-o ocazie. El a vindecat chiar zece leproşi în acelaşi timp. Apoi, povestea ia o întorsătură interesantă. Nouă dintre ei au fost atât de preocupaţi de pielea lor proaspătă, încât s-au grăbit să-i îmbrăţişeze pe prieteni şi au uitat de tot de Cel care îi făcuse bine. Doar ultimul lepros a recunoscut că puterea momentului nu era în pielea lui curată, ci în Cel care o vindecase. Şi s-a întors şi s-a plecat la picioarele lui Isus.
Vechile noastre instincte ar fi fost de acord ca Dumnezeu să permită înapoierea leprei la cei nouă ticăloşi nerecunoscători, în timp ce se grăbeau pe stradă atât de preocupaţi de dar, încât uitaseră pe Dătător. Dar aceasta ar fi omis punctul central al lui Isus. Deşi iertarea este oferită tuturor, doar cei care ÎI iubesc pe Cel care i-a iertat intră în viaţă.
Ai intrat in viată?
Dan Matthews
