Ci când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine. Luca 14:13-14
Din punct de vedere emoţional, sărbătorile pot fi fie ocazii vesele, fie perioade de timp triste, dificile şi însingurate.
Aşteptam cu nerăbdare ziua de Crăciun, pentru că urma să o petrec cu sora mea mai mare şi familia ei. Apoi Darilee a sunat şi a spus că nişte prieteni o invitaseră împreună cu familia ei să petreacă întreaga zi cu ei. Ea le spusese despre mine şi m-au invitat să vin şi eu.
Nu-i cunoşteam pe aceşti oameni, aşa că nu eram sigură cât de bine venită am să mă simt. Unii oameni nu se simt confortabil în preajma scaunului meu cu rotile. Alţii îmi dau tone de simpatie nedorită. Vroiam doar să fiu cu familia mea, ca să pot fi eu însumi – fără aere, fără comportament adecvat şi fără ţinută festivă. Dar pentru că nu vroiam să fiu singură, am hotărât să merg.
Instantaneu, m-am simţit ca acasă. N-am primit nici un fel de simpatie şi, cu toate că erau câteva scări de urcat, nu s-a făcut mare caz de faptul că trebuia să fiu urcată sau coborâtă.
Au avut o masă delicioasă, fără prea multe linguri, cuţite şi furculiţe, ca să mă facă să mă simt neconfortabil. Şi mai târziu, în după-amiaza aceea, am mers cu toţii pe plajă. Din moment ce erau aşa de multe trepte, ei ar fi putut foarte uşor să mă lase acasă, dar au spus ă nu era nici o problemă şi m-au dus cu căruciorul chiar pe nisip.
O plimbare pe plajă poate să nu corespundă ideilor dv. despre un Crăciun ideal, dar a fost una dintre cele mai strălucitoare zile din viaţa mea! Cerul era de un albastru strălucitor, iar soarele strălucea în apă, făcând-o să sclipească aşa de frumos, ca nişte diamante din vitrinele celor mai faimoşi bijutieri, dar nici o fereastră nu mă separa de comorile lui Dumnezeu. Eram chiar acolo! Era măreţ, ca şi cum Dumnezeu zâmbea pe o plajă plină de diamante, întreaga zi era minunată – un dar de pace şi linişte, cu oameni care îl iubeau pe Domnul, un mic cer pe pământ.
Dumnezeu are diamantele Sale în această lume, care îşi deschid inimile şi casele lor pentru oameni ca mine, ca să aducă o scânteiere într-o viaţă altfel singură. Şi tu poţi fi un diamant.
Plănuind Crăciunul, ce poți face ca să aduci o scânteiere în vieţile celor care altfel ar putea fi trişti şi singuri?
Therese L. Allen