Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute. Psalm 148:5
Un profesor de fizică teoretică de la Universitatea Cambridge, pe nume Stephen Hawking, se descrie pe sine ca fiind „nenorocos” prin faptul că a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală, când se apropia de vârsta de 30 de ani. Acum, el este legat de un scaun cu rotile, are o traheostomie permanentă şi comunică cu ajutorul unui sintetizator de voce, generat de computer. Este dependent de alţii pentru toate activităţile zilnice.
Dar el spune că sesimte norocos că domeniul ales de el nu este unul care să ceară capacităţi fizice. El, a fost binecuvântat cu o minte care străbate universul, testând limitele de timp şi spaţiu. Oamenii discută frecvent teoriile lui în context cu alte minţi strălucite ca Galileo, Newton şi Einstein. El continuă să ţină cursuri universitare şi a scris cărţi despre teoriile sale.
Sunt un adult sănătos, cu depline capacităţi fizice, care a ales de bună voie să fie un sedentar de rutină, cu ieşiri doar ocazionale, în tipuri de activităţi de„războinic la sfârşit de săptămână” (drumeţie, înot sau învârtire prin piaţă). Uneori, când sunt furioasă pentru limitările mele fizice, am resentimente pentru alţii care îmi amintesc că exerciţiul fizic regulat îmbunătăţeşte sănătatea şi longevitatea.
Sunt mult mai predispusă să-mi exersez capacităţile mele verbale decât pe cele fizice, de multe ori în detrimentul meu. Mintea mea se centrează de obicei în universul meu mic şi rareori trece dincolo de spaţiul meu egocentric. Nici procesele mele de gândire n-au generat vreo teorie despre timp sau spaţiu. Nimeni n-ar putea să facă nici o comparaţie între mine şi cei mai mari în domeniul în care lucrez.
Pentru observatorul ocazional, Stephen Hawking ar părea handicapat. Totuşi, el a găsit căi să-şi utilizeze capacităţile care i-au fost date, în loc să se uite la ceea ce nu putea face. Aceia dintre noi care putem merge singuri unde vrem, care putem avea grijă de noi înşine şi de alţii şi avem aşteptări rezonabile de intimitate tindem să ne reducem la incapacitate prin atitudinile şi comportamentul nostru.
Cu toţii avem incapacităţi. Secretul este să transformăm incapacităţile în capacităţi şi să ne concentrăm asupra a ceea ce putem face, în loc de ceea ce nu putem.
Tată, îţi mulţumesc că m-ai creat aşa cum sunt.
Ajută-mă să mă concentrez asupra a ceea ce pot să fac, în loc de ceea ce nu pot, şi să-mi transform incapacităţile în capacităţi.
Unda Bell
