Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe EL (1 Ioan 3:1)
În timp ce se gândea la iubirea Domnului Hristos, Ioan a fost determinat să exclame: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”
Oamenii gândesc adesea că este un privilegiu să poată vedea un personaj regal şi mii de oameni parcurg distanţe mari numai pentru a vedea o astfel de persoană. Cu cât mai mare este privilegiul de a fi fii şi fiice ale Celui Preaînalt! Ce privilegiu mai mare ne poate fi conferit decât acela de a ni se permite intrarea în familia regală?
Dar, pentru a deveni fii şi fiice, copii ai lui Dumnezeu, noi trebuie să ne despărţim de lume. „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul, şi Eu vă voi fi Tată şi voi îmi veţi fi fii şi fiice” (2 Corinteni 6:17,18).
Înaintea noastră este un cer, este o coroană a vieţii pe care trebuie să o câştigăm. Dar răsplata este dată numai celui biruitor. Cel care câştigă cerul trebuie să fie îmbrăcat cu haina neprihănirii. „Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3:3). În caracterul Domnului Hristos nu a fost nimic discordant, de niciun fel. Şi aceasta trebuie să fie şi experienţa noastră. Viaţa noastră trebuie să fie controlată de principiile care au controlat şi viaţa Lui. (Manuscript 28,1886)
Datorită sacrificiului desăvârşit adus pentru vinovăţia neamului omenesc, aceia careered în Hristos şi care vin la El pot fi salvaţi de ruina veşnică.
Nimeni să nu fie atât de înşelat de vrăjmaş, încât să gândească cumva că este un act de bunăvoinţă din partea omului, oricât ar fi el de talentat, de învăţat sau onorat, să-L primească pe Hristos. Fiecare fiinţă omenească trebuie să privească spre cer cu respect şi recunoştinţă şi să exclame plină de uimire: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (Youth’s Instructor, 27 septembrie 1894)
