Şi prin faptul că Ei însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi. (Evrei 2:18)
Deşi a suferit cele mai teribile ispitiri, Domnul Hristos n-a cedat şi nici nu S-a descurajat. El a dus lupta pentru noi şi, dacă ar fi şovăit sau dacă ar fi cedat ispitei, neamul omenesc ar fi fost pierdut.
Biblia doar menţionează conflictul cu Satana în ispitirea în pustie, dar acesta a constituit o încercare teribilă. Domnul Hristos a ieşit biruitor din această luptă, suportând pentru noi încercări şi adversităţi. Cât de puţin este capabil omul să înţeleagă puterea ispitirii Domnului Hristos! Cât de puţin înţelege el chinul acesta de care atârna destinul lumii pierdute! Răscumpărătorul lumii nu Se războia împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Tot cerul era interesat de acest conflict. Ce bucurie, ce sărbătoare a fost în ceruri pentru că autoritatea de a ajuta l-a fost încredinţată Aceluia care este puternic pentru a birui, puternic pentru a mântui!
Ce eveniment deosebit a fost când Hristos S-a aşezat în poziţia lui Adam şi a trecut cu bine încercarea la care Adam căzuse! Prin aceasta, El l-a readus pe om în graţia lui Dumnezeu, l-a aşezat pe o poziţie avantajoasă, de pe care el poate fi biruitor prin meritele lui Isus Hristos. În numele şi prin harul Său, omul poate să biruiască aşa cum a biruit Domnul Hristos. În El, natura divină şi cea umană erau unite. Pentru om, singura cale de a fi biruitor este împărtăşirea naturii divine. (…) Divinitatea şi natura umană sunt împletite în acela care are în el spiritul lui Hristos. Apostolul Pavel scria: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos şi vrednic de încredere. (…) Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 2:17; 4:15). (Youth’s Instructor, 30 iunie 1892)
