Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire. (Psalmii 111:7,8)
Când au fost creaţi, Adam şi Eva aveau cunoştinţă de Legea lui Dumnezeu. Ea era scrisă în inimile lor şi ei înţelegeau cerinţele Legii. Legea lui Dumnezeu a existat înainte ca omul să fi fost creat. Ea era adaptată la condiţia fiinţelor sfinte, chiar şi îngerii erau guvernaţi de ea. De fapt, după căderea în păcat, principiile neprihănirii au rămas neschimbate. Nimic nu a fost luat din Lege, niciuna dintre preceptele ei sfinte nu putea fi îmbunătăţită. Aşa cum a existat de la început, aşa va continua să existe în decursul veacurilor nesfârşite ale veşniciei. (CBAZŞ, vol. 1, p. 1104)
Datoria noastră de a asculta de această Lege trebuie să fie misiunea acestei ultime solii de har adresate lumii. Legea lui Dumnezeu nu este un lucru nou. Ea nu este sfinţenia creată, ci sfinţenia făcută cunoscută. Ea este un cod de principii ce exprimă milă, bunătate şi iubire. Ea îi prezintă omenirii căzute caracterul lui Dumnezeu şi prezintă în mod clar întreaga datorie a omului. (CBAZŞ, vol. 1, p. 1104-1105)
Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente depinde de acceptarea în totul a marilor principii ale neprihănirii. De la toate fiinţele pe care le-a creat, Dumnezeu doreşte o slujire din iubire, slujire izvorâtă din aprecierea caracterului Său. El nu găseşte nicio plăcere într-o ascultare forţată. El le acordă tuturor libertatea voinţei, pentru ca ei să-l poată aduce o slujire liber consimţită. (Patriarhişi profeţi, p. 34)
Toate poruncile Lui sunt veşnice. (…) Tot ce este clădit pe autoritatea omului va fi dărâmat, dar ce este întemeiat pe stânca neclintită a Cuvântului lui Dumnezeu va rămâne pentru veşnicie. (Tragedia veacurilor, p. 288) Rânduielile sfinte pe care Satana le-a urât şi pe care a căutat să le distrugă vor fi onorate de întregul univers sfânt şi fără păcat. (Patriarhi şi profeţi, p. 342)
