Dumnezeul tău te-a făcut puternic, întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi in Templul Tău! (Psalmii 68:28)
Legile Sale (ale lui Dumnezeu) nu erau numai pentru poporul evreu. Legea morală a fost dată înainte ca poporul numit Israel să fie adus la existenţă. Legea Celor Zece Porunci avea deci o obligativitate universală. Jertfele erau destinate să reprezinte unicul mare sacrificiu, pe Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatul lumii şi să împlinească cerinţele dreptăţii divine în favoarea călcătorului Legii.
Dumnezeu nu intenţiona să aibă un singur popor, în mod exclusiv pe Israel. Solii trimişi de Domnul Hristos trebuiau să vestească Evanghelia harului Său tuturor naţiunilor, limbilor şi popoarelor. Noi trebuie să le facem cunoscut tuturor oamenilor că marele Apărător îi primeşte pe toţi. Biserica iudaică a fost chemată să fie reprezentanta lui Dumnezeu într-o lume apostată şi, pentru a-şi împlini misiunea, poporul iudeu ar fi trebuit să-şi menţină existenţa ca o naţiune deosebită de toate naţiunile idolatre de pe pământ. Ar fi trebuit să se menţină în lume, păstrându-şi caracterul deosebit şi sfânt. Israeliţii ar fi putut să-şi păstreze spiritualitatea făcând ce Adam şi Eva n-au reuşit să facă, adică ascultând de toate poruncile lui Dumnezeu, şi, prin caracterul lor, să reprezinte mila, bunătatea, compasiunea şi iubirea lui Dumnezeu. Astfel, în desăvârşirea caracterului lor, puteau să stea mai presus de orice naţiune, căci Dumnezeu dorea să-Şi manifeste bogatele Lui binecuvântări printr-un popor curat şi ascultător. Astfel, principiile Legii care guvernează împărăţia Sa ar fi fost înălţate în toată lumea, în măsura în care ar fi răspuns milei, luminii şi harului dat, ei ar fi devenit în mod sigur lumina lumii. Ei ar fi trebuit să îndrepte mereu atenţia la Dumnezeu, ca la un Conducător suprem, înţelept şi desăvârşit şi, pe întregul pământ, I s-ar fi adus slavă lui Dumnezeu. (…) Domnul este Dumnezeul nostru şi are acelaşi plan cu privire la poporul Său loial şi credincios de astăzi. (Letter 26,1894)
