Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. (Exodul 20:3)
Cele Zece Porunci – să nu faci şi să faci – sunt zece făgăduinţe sigure pentru noi, dacă vom asculta de legea care guvernează universul. (CBAZŞ, vol. 1, p. 1105)
Nicăieri în biblie nu există niciun precept moral care să nu fie scris cu degetul lui Dumnezeu în Legea Sa cea sfântă, pe cele două table de piatră. Un exemplar i-a fost dat lui Moise, pe muntele Sinai. Primele patru porunci arată datoria omului de a-l sluji Domnului, Dumnezeului său, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea sa. Aceasta înseamnă întreaga fiinţă a omului. Lucrul acesta cere o iubire atât de plină de zel, de căldură, atât de intensă, încât omul nu mai poate nutri ceva în cugetul sau simţămintele sale care să fie împotriva lui Dumnezeu; iar faptele sale vor purta semnătura Cerului. Orice altceva trebuie să fie secundar slavei lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc trebuie să fie întotdeauna iubit înainte de orice, ca fiind bucuria şi prosperitatea, lumina şi vrednicia vieţii noastre, partea noastră pentru totdeauna. (Letter 15,1895)
Oamenii trebuie să I se închine şi să Îi slujească Domnului Dumnezeu şi numai Lui. Nicio mândrie egoistă să nu se ridice şi să fie slujită ca un zeu. Să nu se facă un zeu din bani. Dacă senzualitatea nu este ţinută sub controlul facultăţilor superioare ale minţii, pasiunile josnice vor ajunge să pună stăpânire pe fiinţa umană. Orice este făcut un subiect de gândire şi admiraţie, deşi nu este vrednic, dar care absoarbe cu totul mintea, este un alt dumnezeu pe care îl punem înaintea lui Dumnezeu. (Manuscript 126, 1901)
Iehova cel veşnic, având viaţa în Sine însuşi. Cel necreat, El însuşi Izvor şi Susţinător a toate, este singurul îndreptăţit la suprema închinare şi adorare. Omului îi este interzis să-i dea oricui locul cel dintâi în simţămintele sau în slujirea sa. Tot ce îndrăgim şi tinde să slăbească iubirea noastră faţă de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care l-o datorăm devine zeul nostru. (Patriarhi şi profeţi, p. 305)
