Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, ca rouă să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă. (Deuteronomul 32:2)
Noi trebuie să fim martori pentru Hristos; şi vom fi atunci când vom r reşte zilnic până la statura deplină de bărbaţi şi femei în Isus Hristos. Este privilegiul nostru să creştem zilnic, mai mult şi tot mai mult, în asemănare cu El. Atunci vom dobândi puterea de a ne exprima dragostea faţă de El Intr-o vorbire mai elevată, mai curată; atunci ideile noastre vor fi mai larg cuprinzătoare şi mai profunde, iar judecata noastră va deveni mai sănătoasă şi mai vrednică de încredere, în timp ce mărturia noastră va avea In ea mai multă viaţă şi mai multă siguranţă. Noi nu trebuie să cultivăm limbajul pământesc şi să fim atât de familiarizaţi cu limbajul oamenilor, încât limbajul Canaanului să fie pentru noi nou şi străin. Noi trebuie să învăţăm în şcoala lui Hristos. Cu toate acestea, realitatea este că mulţi sunt satisfăcuţi cu o experienţă foarte limitată în lucrurile spirituale, deoarece demonstrează, în rugăciunile şi în mărturia lor, o slabă cunoaştere a lucrurilor spirituale. Se dă pe faţă o judecată mai puţin sănătoasă în aspectele care privesc interesele noastre veşnice decât în problemele noastre pământeşti, trecătoare.
Creştinii trebuie să fie elevi credincioşi în şcoala lui Hristos, învăţând mereu mai mult despre cer, mai mult din cuvintele şi din voia lui Dumnezeu, mai mult despre adevăr şi despre cum să folosească apoi cu credincioşie cunoştinţa pe care au dobândit-o. (Youth’s Instructor, 28 iunie1894)
Principala cerinţă, în ce priveşte limbajul, este ca el să fie curat, amabil şi sincer – exprimarea exterioară a unor virtuţi lăuntrice. Cea mai bună şcoală pentru un asemenea limbaj, pentru învăţarea lui, este căminul.
Cuvintele pline de amabilitate sunt pentru suflet ca rouă şi ca o ploaie liniştită. Scriptura ne spune despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Lui, astfel încât El ştia „să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). Şi Domnul ne cere ca şi vorbirea noastră „să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare”, „ca să dea har celor ce… aud” (Coloseni4:6; Efeseni 4:29). (Căminul adventist, p. 435) Când inima este curată, din ea vor izvorî comori de înţelepciune. (Ibidem, p. 438)
